Acasă Local ANL, amenintata cu judecata de 15 craioveni

ANL, amenintata cu judecata de 15 craioveni

-

Acestia solicita o ancheta condusa de Ionel Blanculescu, presedintele Autoritatii Nationale de Control

15 viitori locatari ai vilelor ANL ce se construiesc in spatele Parcului „Nicolae Romanescu“ din Craiova au anuntat ieri ca dau in judecata Agentia si vor cere daune interese pentru depasirea termenului de finalizare a constructiilor si nerespectarea proiectului initial. Ei si-au intitulat actiunea „Dezastru ANL – ruine si vile sub nivelul strazii“.

Din cauza necorelarii cotelor topometrice din proiect, 14 dintre cele 42 de vile au fost construite cu 40 de centimetri sub nivelul drumului de acces, riscind sa fie inundate in timpul ploilor. Cind s-a descoperit eroarea, Primaria Craiova, cea care a realizat introducerea retelelor de utilitati si drumul, a intrat in conflict cu conducerea ANL, directorul Corneliu Popescu amenintind chiar ca va sista toate lucrarile de constructii in Craiova daca nu se gaseste urgent o solutie, acuzindu-l totodata pe primarul Vasile Bulucea de indiferenta si rigiditate in comunicarea cu specialistii trimisi de la Bucuresti. Specialisti din cadrul ANL au fost ieri la Craiova pentru gasirea unei solutii. Viitorii locatari nu sint insa de acord cu nici una dintre variantele propuse.

Blanculescu si Mitrea, chemati sa rezolve problema

Cei 15 craioveni au inaintat plingeri lui Miron Mitrea, ministrul transporturilor si locuintei, si au cerut o ancheta condusa de Ionel Blanculescu, presedintele Autoritatii Nationale de Control, pentru gasirea vinovatilor. ANL spune ca primaria e de vina pentru ca a proiectat drumul gresit. La rindul ei, primaria indica drept vinovat un singur om, pe Constantin Robu, directorul SC CORA INVEST GROUP SA Craiova, constructorul initial al celor 14 vile, preluate de SC ERBASU EXPERT CONSTRUCT Bucuresti, dupa ce societatea craioveana a intrat in procedura de faliment. Numai ca Robu nu este de gasit. In schimb, poate fi gasit Lucian Panduru, dirigintele de santier ANL pentru Craiova, cel care a fost acuzat de locatari ca stia ca proiectul s-a executat gresit de firma lui Robu, dar nu a spus nimic. Acesta insa nu da nici o declaratie in apararea sa, desi recunoaste ca in trecut a ocupat o functie de conducere la SC CORA, iar sotia sa a fost pina in urma cu un an si jumatate jurist la aceeasi firma.

„Au trimis plingerile la PSD“

In ceea ce priveste ANL, directorul general Corneliu Popescu a spus ca nu Agentia trebuie data in judecata, ci constructorul sau primaria craioveana.

„Am si eu dosarul cu plingerile respective. Daca vor sa iesim in public sa ne certam, le arat ca exista si alte locuri in tara in care casele sint mai jos decit nivelul drumului. De fapt, dosarul l-au depus si la PSD, de parca partidul e in tot si-n toate. Eu vreau sa ii anunt ca ANL isi va face datoria pina la capat si le va apara interesele“, a precizat Popescu.

Trimisul la Craiova din partea Agentiei, directorul general Teodor Antohi, a subliniat ca solutia este saparea unor santuri in trotuar, in care sa se stringa apa din precipitatii, iar locatarii pot sa agreeze sau nu acest lucru, dar este cea mai buna varianta. Pina cind muncitorii se vor apuca din nou de treaba, viitorii proprietari de vile ANL ameninta ca vor actiona Agentia in justitie.

ȘTIRI VIDEO GdS

Ce a mai inventat Primăria Craiova? Sporul de periculozitate

Toţi angajaţii din Primăria Craiova, de la directori, şefi de serviciu şi până la muncitorii necalificaţi, primesc spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare. Sporurile variază de la 351 de lei brut pe lună, până la 1.808 lei brut. Am întrebat la DSP care sunt condiţiile vătămătoare şi periculoase din Primăria Craiova. Răspunsul a fost... o surpriză de proporţii.