Avocatul Paul Pacea vrea sa renunte la cetatenia romana

Autori


Un avocat din Corabia solicita aprobarea autoritatilor pentru a renunta la cetatenia romana. Motivul: neregulile din justitie, care ar fi dus la aparitia unor grave acte de sfidare a drepturilor omului. Paul Pacea, avocat in cadrul Baroului Olt, zona Corabia, a solicitat acest lucru pe 23 februarie, intr-un memoriu inaintat catre presedintie, care, la rindul ei, a transmis documentul Ministerului Administratiei si Internelor. In urma cu citeva zile, Pacea a primit o adresa de la MAI, Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei, avind numarul de inregistrare 1199361, prin care era informat ca memoriul sau a fost trimis spre solutionare Biroului Cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei.

„Am decis sa renunt la cetatenie dupa ce am vazut cum justitia din Corabia, respectiv presedintele Judecatoriei, Mihai Delcea, si prim-procurorul Parchetului, Corneliu Marinescu, imi incalca toate drepturile si abuzeaza de pozitiile pe care le detin. Cum fac acest lucru? Tergiversind un caz in care sint implicat si pe care l-am declansat pe 24 septembrie anul trecut, cind am depus plingere penala la Politia Corabia impotriva a doua persoane din oras, sot si sotie, care mi-au furat practic cabinetul de avocatura prin diverse tertipuri si l-au transformat in magazin mixt. Politia si-a facut datoria, dar Parchetul si Judecatoria intirzie intentionat solutionarea cazului. Nu se poate asa ceva! Acum, m-au si amenintat sa renunt la scandal, spunind ca altfel voi avea probleme si mai mari“, spune Pacea.


Acesta a formulat impotriva celor doi magistrati plingere penala la Parchetul General de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru savirsirea infractiunilor de amenintare si abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi. Luni, Paul Pacea a fost in audienta la presedinta interimara a Tribunalului Olt, Marinela Georgescu, care a promis ca va analiza cazul sau.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 28 aprilie 2004

Actualitate

» Speranta de viata a unui copil de 12 ani
» Locuitorii caminelor de pe strada Motru traiesc in conditii inumane
» Conducerea ANL vine astazi la Craiova
» Un craiovean sustine ca a fost batut de doi politisti de la Sectia 2
» Au fost batuti cu crucile din cimitir
» Primaria Drobeta Turnu Severin a concesionat un teren care nu ii apartine
» Vreti termopane si acoperisuri bune? Mai stati un an. Nu se stie niciodata!
» Fostii salariati de la VAGMAR Craiova au protestat in parc
» Angajatii lui Mischie fac pariuri daca vor ramine sau nu fara sef
» Amenzi in loc de salarii pentru muncitorii de la UREX Rovinari
» Un dosar al lui Alexandru Crisan s-a pierdut intre IJP Gorj si Parchetul Curtii de Apel Craiova
» Primaria, pe urmele turnatorilor la Securitate
» Mizerie si mincare stricata in restaurantele craiovene
» Peste 300 de informatori ai politiei pe strazile din Tirgu Jiu
» RAT Craiova – pierderi financiare de peste 37 de miliarde
» Nea Vasile, mai ramii, esti iubirea cea dintii!
» „Rosu a fost incurajat sa mearga inainte cu nerusinare“
» Victor Ponta: „Mischie ar trebui sa reconsidere decizia de a candida“
» DGFP nu-si poate recupera datorii de 1.300 de miliarde de lei
» „Mischie poate sa candideze linistit!“
» Credinciosii mehedinteni si-au primit cu evlavie „pastorul“
» Functionarii publici trebuie sa invete mai mult pentru a promova
» Comerciantii au realizat un profit de 1,4 miliarde de lei
» Legislatia in domeniul muncii nu este respectata in policlinici
» „Referatele“ la istorie – veritabile studii de cercetare
» Un director de liceu le-a interzis colegilor de breasla accesul la toaleta
» 12 miliarde de lei din bugetul asigurarilor de sanatate se duc pe ingrijirea neasiguratilor
» Cartile au devenit un lux
» 2.000 de apartamente din Slatina vor fi debransate de la apa
» Sindicalistii din invatamint isi primesc drepturile

Local

» 5-1 cu Germania, ce echipa trasnita avem!
» Latifundiarul de „Ripa Rosie“ da in bilbiiala de emotii!
» Alexandru Crisan si fiul sau sint cercetati de procurorii brasoveni
» Director din Ministerul Agriculturii, retinut de PNA pentru luare de mita
» Gabriel Negrut fura doar Dacii cu injectie
» Mehedintenii pescuiesc ilegal
» Avocatul Paul Pacea vrea sa renunte la cetatenia romana
» Victoria Universitatii i-a „intunecat“ memoria

Dolj

» Prefectul de Dolj reclama la PNA toate institutiile statului
» Braconaj in Dolj

Gorj

» „Suporterii“ lui Mischie au fost obligati sa traga pe dreapta la Pitesti
» Gorjeanul transformat de judecatori din victima in inculpat a fost scos de sub urmarire penala

Sport

» „Puriul“ a fost innobilat
» Papura neaga „blatul“
» Ne arbitreaza Anghelinei
» FC Craiova a invins Flacara Moreni
» Ispas va reveni la cirma „ceferistilor“
» Generale, opreste-i pe nemti!

Opinii

» Noi i-am ajutat. Ei ne ajuta?
» Dezavantajele de a privi la televizor

Top