16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalModelul „Beuran“ a fost preluat si imbunatatit

Modelul „Beuran“ a fost preluat si imbunatatit

Editarea unor publicatii sub egida Inspectoratului Scolar Judetean Dolj ofera de cele mai multe ori ocazia conducerii unitatilor de invatamint din judet de a-si face publica o parte din activitatea scolara. Acest gen de publicatii a fost aprobat cu scopul de a face informatia interscolara accesibila tuturor si de a crea un anumit tip de modele pentru cei care nu au ajuns inca la performanta. Nimeni nu a crezut ca astfel de reviste vor deveni piatra de moara pentru cadrele didactice invitate sa-si expuna parerea despre anumite lucruri din viata scolara. Pina la recentul numar al revistei EURODIDACTICA XXL nu au fost nici un fel de probleme, dar, o data cu acest numar, Scoala nr. 34 din Craiova a demonstrat ca uritul obicei al copiatului nu-l au doar elevii, ci si profesorii cu functii de raspundere, directorii care se preteaza la furt in vazul tuturor.

Recentul numar al revistei Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, EURODIDACTICA XXL, cuprinde un articol despre Scoala nr. 34 din Craiova. Materialul intitulat „Parteneriate internationale scolare derulate in Scoala cu clasele l-Vlll nr. 34 Craiova“ este semnat de prof. coordonator Adriana Cetateanu si prof. Maria Dasu, directoarea, respectiv directoarea adjuncta a scolii despre care se face vorbire.

Articolul evidentiaza faptul ca scoala a participat in anul 2001-2002 la derularea a doua programe de educatie europene (PEE), coordonate de Adriana Cetateanu si Maria Dasu, care, in acelasi an, dupa cum spune articolul, ar fi realizat si brosura „La Roumanie, un miracle de la nature“, chiar daca in acea vreme actuala directoare Adriana Cetateanu nici nu era in scoala. Materialul de presa continua cu tot felul de proiecte si activitati pe care le-ar fi coordonat cele doua directoare.

Dupa aparitia revistei ce continea materialul despre scoala, care in realitate era despre cele doua directoare, profesorii care au muncit la derularea programelor europene au fost mai intii socati, apoi scandalizati.

Coordonatoarea a doua proiecte europene, Maria Stoica, nu numai ca a vazut toate rezultatele muncii ei preluate de cele doua profesoare care ocupa functii de conducere, ci si-a dat seama ca materialul semnat de distinsele doamne era Raportul comisiei pentru parteneriate scolare, pe care il realizase si-l depusese la conducerea scolii unde activeaza ca profesoara. Practic, directoarea Adriana Cetateanu si directoarea adjuncta Maria Dasu trimisesera spre publicare un material pe care nu-l realizasera si din care stersesera toti coordonatorii de proiecte si realizatorii de brosuri, inlocuindu-le numele cu ale lor.

De vina e acarul Paun

Este greu de crezut ca intr-o scoala profesorii isi fura unul altuia materialele realizate si se erijeaza in coordonatori de proiecte europene. Pare cu atit mai greu de crezut cu cit toata tevatura se petrece intr-o publicatie care apare sub egida Inspectoratului Scolar Judetean. Directoarea scolii, Adriana Cetateanu, asupra careia planeaza acuzatiile de furt si fals (in termeni juridici, cam asa stau lucrurile), a spus:

„S-a comis o greseala neintentionata. Revista cu pricina ne-a presat sa dam un material despre scoala in doar citeva ore si atunci eu am luat acel raport, am sters numele coordonatorilor de proiecte si i-am spus secretarei sa scrie in locul lor numele scolii. Secretara, din exces de zel, in loc sa treaca numele scolii, a trecut numele meu si pe cel al directoarei adjuncte. Este adevarat ca tot ea ne-a semnat ca autoare ale materialului, dar fara sa-i fi spus noi. Dupa ce a aparut revista, am sesizat si noi greseala si am trimis-o pe secretara sa lipeasca pe cele 300 de exemplare o nota lamuritoare. Unuia dintre profesori i-am cerut si scuze, dar cu profesoara Stoica nu am discutat. Nu am crezut ca o sa ajunga pina la presa!“

Corectura corecturii

Nota la care face referire directoarea Cetateanu pune si mai mult gaz pe foc. Ea arata ca in fotocopia alaturata rezolva decit o parte din problema. Conform acelei note, in scoala s-ar fi derulat un singur proiect, desi in realitate au fost doua. Dintre autorii brosurii, din nota reiese ca ar fi fost uitat profesorul Mirea Tudor, dar in realitate au fost editate doua brosuri. In prima brosura sint trecuti autorii din revista, respectiv cele doua doamne directoare, desi, in realitate, autorii sint cu totul alte persoane. Daca se voia un act de dreptate, trebuia de la inceput precizat ca Adriana Cetateanu si Maria Dasu nu sint coordonatoarele proiectelor despre care se face vorbire in articolul revistei. Inainte de precizare, ar fi trebuit sa-si ceara scuze fata de colegii Domniilor lor, lucru pe care distinsele doamne nu s-au obosit sa-l faca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS