15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFirmele de alimentatie publica din carierele miniere ofera conditii mizerabile ortacilor

Firmele de alimentatie publica din carierele miniere ofera conditii mizerabile ortacilor

Cafea facuta cu apa din bidon, tigari de contrabanda si vesela spalata cu apa din calorifer

Majoritatea unitatilor miniere din carierele Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO) ofera conditii mizerabile ortacilor care vor sa bea o cafea sau sa isi cumpere cite ceva de mincare.

In cele citeva societati comerciale controlate de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Gorj, situatia este dezastruoasa, magazinele neindeplinind conditii minime de igiena. Inspectorii OJPC au descins ieri-dimineata in bazinul Rovinari, dupa ce anterior efectuasera verificari la Cariera de la Tismana. In primul magazin controlat, pe linga cafele, se puteau cumpara haine, oja, biscuiti, tigari de contrabanda si alte produse. Unitatea a fost inchisa temporar.

Apa calda la chiuveta… de la calorifer

La un alt magazin, apartinind firmei NAIRBAN, minerii puteau cumpara ciocolata expirata de peste trei luni. Vinzatoarea a spus ca tocmai se pregatea sa o scoata de la comercializare. In plus, pentru piinea si produsele de panificatie aflate pe tejghea nu existau nici un fel de documente de provenienta.

La alimentara AF COSAC GEORGETA, aproximativ zece ortaci isi beau linistiti cafeaua. Chiar in apropierea acestora, pe un perete, se afla chiuveta unde se curata vesela.

Inspectorii au constatat ca apa calda se scurgea pe o teava intr-o galeata, descoperind ca, in spatele peretelui, intr-o magazie, se afla o improvizatie prin care apa era adusa dintr-un calorifer la chiuveta. Mircea Ciobanu, cel care servea cafelele, a spus ca apa calda este folosita de foarte mult timp la spalat, insa nu si la preparatul cafelelor. Pentru acestea exista apa in bidoane de plastic, depozitate sub tejghea. Si AF COSAC GEORGETA a fost inchisa temporar.

„Acesti agenti economici profita de faptul ca sint singurii din zona si practic isi bat joc de mineri. Ortacii se multumesc cu ceea ce li se ofera. Apa din bidoane, mizerie, cesti spalate cu apa din calorifer sau produse expirate“, a precizat Ion Tudor, director executiv al OJPC Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS