24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTun de 14 miliarde de lei dat de DGAIA Olt

Tun de 14 miliarde de lei dat de DGAIA Olt

Tunurile date in agricultura tarii au devenit tot mai dese, iar prejudiciul de mii de miliarde de lei este recuperat din buzunarul cetateanului. In timp ce taranul isi duce traiul de pe o zi pe alta, muncind pamintul cu plugul tras de cal sau chiar de magar, factorii de decizie din acest sector isi construiesc peste noapte imperii financiare. Un astfel de caz s-a inregistrat la Directia Generala a Agriculturii si Industriei Alimentare Olt, unde conducerea institutiei, prin falsuri si inselaciuni, a prejudiciat statul cu aproape 14 miliarde de lei. Unele dintre persoanele responsabile au fost arestate de procurorii olteni, iar cercetarile sint efectuate acum de Parchetul National Anticoruptie.

Un tun de 13,9 miliarde de lei a fost dat, in 2001, la Directia Generala a Agriculturii si Industriei Alimentare Olt, prin incasarea de la bugetul de stat a compensatiei de 500 de lei pe kilogramul de griu de panificatie. Conform Ordonantei de Guvern 158/2000, statul acorda 500 de lei la kilogramul de griu pentru consumul intern. Numai ca, la DGAIA Olt, griul a fost livrat numai in acte, iar persoanele care au incasat sumele figureaza tot doar in acte.

„Au primit“ compensatii persoane decedate

In 2001 s-au platit din casieria DGAIA Olt peste 13 miliarde de lei catre 74 de persoane fizice care erau de mult timp decedate, sau catre asociatii agricole inexistente. Astfel, responsabilii agriculturii oltene au validat semnaturile unor persoane, confirmind post-mortem ca au primit bani de la DGAIA Olt pentru compensatia de 500 de lei la kilogramul de griu livrat catre societati de panificatie. Alte persoane care au primit bani de la aceasta institutie a statului nu au ca elemente de identificare decit un nume, altele, cum ar fi adresa si seria buletinului de identitate, lipsind din registrele institutiei care a livrat banii. Astfel, au „incasat“ sute de milioane de lei persoane care existau numai pe hirtie. De exemplu, Zamfirescu Florea a „incasat“ 581 de milioane de lei, Ene Gheorghe – 475 de milioane de lei si Epure Gheorghe- 226 de milioane. In urma verificarilor, Camera de Conturi Olt a descoperit ca aceste persoane nu exista pe raza localitatilor inregistrate in evidentele DGAIA Olt. De asemenea, borderourile doveditoare ca griul a fost livrat la diferite societati comerciale din Sibiu, Vilcea sau alte judete ale tarii erau false, prin scanarea stampilei si a semnaturii administratorilor respectivelor societati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS