Sala principala a Centrului de dirijare a zborurilor cosmice, de linga Moscova, era arhiplina pe 12 aprilie 1979. Oameni de stiinta, constructori, cosmonauti si ziaristi asteptau cu interes cuplarea navei cosmice „Soiuz 33“, la bordul careia erau rusul Nikolai Rukavisnikov si pilotul militar bulgar inginer maior Gheorghi Ivanov, cu complexul orbital „Saliut-6 – Soiuz 32“. La apropierea de statia orbitala, insa, s-a produs o defectiune la motorul lui „Soiuz 33“. Aceasta nu numai ca a determinat esuarea cuplarii, dar a pus in pericol si viata membrilor echipajului.
Cei doi cosmonauti au dat dovada de singe rece si au executat ireprosabil toate comenzile Centrului, asa incit coborirea de avarie pe traiectoria balistica, survenita putin mai tirziu, a facut ca aparatul sa aterizeze exact in raionul calculat al stepei kazahstane.
La un sfert de secol dupa acest zbor, primul cosmonaut bulgar – general maior in rezerva Gheorghi Ivanov, in prezent director executiv al Companiei particulare „Air Sofia“, vorbeste despre naveta Columbia, care simbata dimineata a explodat in aer deasupra Texasului, cu numai16 minute inainte de a ateriza…
– Domnule general Ivanov, aceasta tragedie se asociaza cu o alta drama care a zguduit SUA la sfirsitul lui ianuarie 1986 cind, la mai putin de doua minute de zbor, naveta Challenger explodeaza in fata a mii de americani care-i urmaresc startul. Echipajul navetei era format din cinci barbati si doua femei. Astfel de accidente sint o piedica in calea sperantelor omenirii de a cuceri cosmosul?
– Bineinteles, fiecare tragedie are o influenta negativa. In cei patruzeci de ani de era cosmica au fost si alte incidente zguduitoare. De exemplu, incendiul izbucnit la bordul lui „Apollo-1“ in care au murit trei astronauti americani, accidentul navei cosmice „Soiuz“ in care, din cauza nedeschiderii parasutelor la aterizare, a murit un cosmonaut rus, si inca un accident al unei nave din aceasta serie in care au murit trei cosmonauti si, de asemenea, si o serie de alte incidente nefericite. Nu numai SUA, Israel si India sint zguduite de decesul echipajului de la bordul navetei Columbia, ci intreaga omenire, care intotdeauna va tine minte oamenii deveniti victime in numele progresului civilizatiei umane.
Pe 20 iulie 1969, astronautul american Neil Armstrong a pasit pe Luna, rostind urmatoarele cuvinte: „Acesta este un pas mic pentru om si un salt urias pentru omenire“. Ironia sortii face ca locul de pe Luna unde a fost rostita aceasta fraza sa se numeasca Marea Linistii. Spun ironie pentru ca in aceasta mare nu exista apa, iar zborurile in cosmos si linistea sint notiuni absolut incompatibile. Pentru ca tocmai oamenii cu un spirit temerar, nelinistit, pleaca deasupra cerului, desi sint constienti ca se pot intoarce si ca praf cosmic.
Sa ne plecam capetele in fata lui Virgil Grisom, Edward Wait, Roger Chafy, Vladimir Komarov, Gheorghii Dobrovolski, Vladislav Volkov si Victor Pataev, in fata celor sapte victime ale navetei Challenger, in fata echipajului din Columbia si in fata tuturor acelora care au batatorit si vor continua sa batatoreasca marele drum al omenirii…
– Dumneavoastra si Nikolai Rukavisnikov ati fost la un pas de moarte in zborul comun pe care l-ati facut in 1979. Ne puteti spune ce anume ar fi putut cauza esecul navetei Columbia?
– Sa ne amintim ca, inca la startul sau de la 12 aprilie 1961, primul cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, a declarat ca drumul spre cosmos este spinos. Potrivit informatiilor de care dispun pina in prezent, n-as putea sa indic motivele tragediei. Ele ar putea fi mii, dar in nici un caz nu este vorba despre o lovitura cu o racheta sau de un act terorist.
Sint tentat sa cred ca naveta Columbia s-a dezmembrat in acel loc in care ea iese de pe orbita. La o inaltime de aproximativ 30 km incepe sa intre in atmosfera, iar densitatea devine tot mai mare. Dispozitivele de aparare termica a carcasei se incalzesc tot mai mult si ajung la peste 1.600 de grade. Un expert german in astronautica admite posibilitatea ca sistemul impotriva supra incalzirii sa nu fi functionat.
Colegul italian Umberto Guidoni presupune ca incidentul poate fi cauzat de o eroare la determinarea unghiului de intrare in atmosfera.
Nu este lipsita de logica nici presupunerea privind asa-numita „imbatrinire“ a metalului din care era facuta carcasa. Columbia a zburat pentru prima data in anul 1981, iar ultimul si nefericitul zbor a fost cel de-al 28-lea, dupa reparatii de 17 luni, in valoare de aproape 170 de milioane de dolari. Dupa o alta versiune, tragedia a fost preconizata inca de la start, dar specialistii de la NASA nu au intrerupt zborul.
Este insa devreme sa se sustina categoric vreo versiune. Cercetarile in cazul accidentului navetei Challenger au durat doi ani si jumatate si abia atunci au fost publicate rezultatele definitive.
– Ce parere aveti despre incercarile de a se face turism in cosmos?
– Primul turist – un ziarist japonez – a zburat in urma cu mai bine de zece ani. Sint insa si altii. Probabil ca aceste incercari vor continua, dar totusi in echipaje este nevoie de profesionisti.
– Daca acum vi s-ar da posibilitatea de a lua din nou startul in cosmos, ati face-o?
– Sa nu uitam ca primul astronaut american, John Glenn, a zburat pentru a doua oara la 77 de ani. Deci, cel putin in urmatorii 15 ani, si eu voi raspunde cu un „da“ categoric (in iulie, Gheorghi Ivanov va implini 63 de ani – n.r.).
– Ce anume determina fiorul zborului cosmic? Riscul sau altceva?
– Si riscul, si o multime de alte elemente ale pregatirii zborului, ca de exemplu cele mai desavirsite tehnologii. Navele cosmice sint mult mai perfectionate decit orice fel de avion, iar provocarile – incomensurabil mai mari…
