12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn barbat si-a pus capat zilelor aruncindu-se de pe bloc

Un barbat si-a pus capat zilelor aruncindu-se de pe bloc

Vasile Cartianu, de 36 de ani din Tirgu Jiu, inginer la Directia Silvica Gorj, si-a pus capat zilelor ieri, in jurul orei 13.00. Acesta a urcat pe acoperisul blocului cu patru etaje in care si locuia, dupa care s-a aruncat in gol. Nu a vorbit cu nimeni despre gestul pe care intentiona sa-l faca si nu a lasat nici un bilet de adio apropiatilor. Familia a fost anuntata de vecini , care, auzind bubuitura , au iesit afara, unde l-au gasit pe Vasile Cartianu zacind intr-o balta de singe. Nimeni nu poate sa explice ce l-a determinat pe Cartianu sa-si puna capat zilelor. Membrii familiei sustin ca nu aveau nici o problema financiara sau de alta natura. Organele de cercetare penala sustin ca nu poate fi vorba despre o crima. Cadavrul a fost dus totusi la morga in vederea efectuarii necropsiei.

Medicii spun ca este perioada sinuciderilor

Medicii specialisti de la Sectia de psihiatrie a Spitalului Judetean Gorj le recomanda celor care au rude sau prieteni singuri , care in aceasta perioada se izoleaza , sa faca tot posibilul sa fie mai tot timpul in preajma lor si sa comunice mai tot timpul cu acestia intrucit perioada Sarbatorilor de iarna, Craciunul sau Revelionul reprezinta un factor favorizant pentru persoanele cu depresii. Din pacate, conditiile economice contribuie si ele din plin la dezechilibrul psihic al unor oameni si asa suferinzi. „Cauzele sinuciderilor sint multiple. Imaginati-va insa ca locuiti pe o scara de bloc in care toti copiii familiilor au de toate, se lauda cu cadourile primite iar copiii dumneavoastra nu au o amarita de piine. Oricum, sa speram ca sfirsitul acestui an va fi unul care va inregistra cele mai putine acte de sinucidere“, au spus medicii.

„…veniti la Dumnezeu, nu va duceti la diavol“

Preotii ii asteapta la biserici pe cei care in aceste zile se simt mai singuri ca niciodata. Preotul Ionel Cimpeanu a declarat:

„Sint din ce in ce mai multi oameni care au probleme, pe care i-a abandonat familia, care nu au bani sa-si cumpere o sticla de sampanie toate acestea nu trebuie sa-i determine pe oameni sa-si vinda sufletul diavolului, pentru ca a te sinucide este echivalent cu a te vinde satanei. Le recomand tuturor acestor oameni sa vina la biserica, pentru ca noi avem puterea sa-i intelegem si sa-i ajutam. Prin intermediul dumneavoastra, chiar le-am transmite un mesaj: veniti la biserica, veniti la Dumnezeu, nu va duceti la diavol! E o perioada destul de critica pentru acesti oameni, dar, o data intrati in Casa Domnului cu sufletul deschis, vor pleca de acolo cu alte ginduri. I-as ruga pe toti cei care sint bintuiti de asemenea ginduri ca inainte de a se hotari sa-si puna capat zilelor sa mearga la un preot“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS