15.6 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimaria Drobeta Turnu Severin, incapabila sa faca fata zapezii

Primaria Drobeta Turnu Severin, incapabila sa faca fata zapezii

• Peste 100 de autoturisme au suferit avarii din cauza strazilor acoperite de gheata • Utilajele de deszapezire au lipsit de pe strazile municipiului

Circulatia in Drobeta Turnu Severin, in ultimele 48 de ore, a fost infernala pentru soferii care si-au luat inima in dinti si au urcat la volan. Reprezentantii primariei au fost nevoiti sa se declare invinsi de ninsoarea cazuta in ultimele zile. Carosabilul a fost acoperit de un strat consistent de zapada si gheata, pe toate arterele din Drobeta Turnu Severin, ceea ce a dus la producerea a 54 de accidente, cu peste 106 autoturisme implicate. Utilajele de deszapezire, anuntate cu surle si trimbite ca vor interveni in timp util, au lipsit cu desavirsire de pe strazile municipiului. Singurul loc deszapezit a fost Palatul Administrativ, in jurul caruia beneficiarii ajutorului social au pus lopata de la lopata pentru a face pirtie alesilor locali.

„E ceva de speriat, n-am vazut atitea accidente intr-o singura zi“

Viceprimarul municipiului, Ilie Pisoi, s-a declarat nemultumit in urma cu doua zile de interventia Serviciului de Salubritate, dar ieri a revenit si a spus ca situatia este sub control: „Se actioneaza in continuare cu utilaje, pentru ca circulatia sa se desfasoare in bune conditii. Atragem atentia soferilor sa nu-si lase masinile parcate oriunde, pentru ca nu se va putea interveni eficient“. In realitate, nu s-a intervenit insa aproape deloc.

„E ceva de speriat, n-am vazut atitea accidente intr-o singura zi de cind sint eu taximetrist. N-am vazut decit o remorca, din care aruncau trei persoane niste sare si nisip. N-am vazut un singur plug sau macar sa vezi ca se da cu cantitati suficiente de material, sa se topeasca zapada“, a spus Ionut Tarcau, de 37 de ani, sofer de taxi. Potrivit reprezentantilor Directiei de Drumuri Mehedinti, in judet s-a actionat, pe 270 de kilometri, cu 35 de utilaje, dar acestea nu reusesc sa faca fata la degajarea zapezii. Cele mai greu accesibile drumuri au ramas cele din zona de nord a judetului. Potrivit dispecerului de serviciu de la Compania Apele Romane Mehedinti, stratul de zapada masura ieri 35 de centimetri la Padina Mare, 32 de centimetri la Gruia, 30 de centimetri la Prunisor, 24 de centimetri la Balta si 19 centimetri in municipiul Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS