26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSlătinenii se inghesuie să-şi declare consumul de curent electric

Slătinenii se inghesuie să-şi declare consumul de curent electric

Aproximativ o sută de slătineni s-au inghesuit ieri incă de la primele ore ale dimineţii la sediul SC ELECTRICA SA de pe bulevardul A.I. Cuza, unde, de obicei, se plătesc facturile de energie electrică. Aliniaţi pe cite trei şi chiar patru rinduri, aceştia erau atent supravegheaţi de un echipaj al Corpului Gardienilor Publici Olt. De fapt, toată incurcătura a apărut din cauza unei idei noi, insuficient făcută cunoscută populaţiei, iniţiat[ de conducerea societăţii ELECTRICA Olt, care a demarat din această săptămină un experiment prin care se urmăreşte ca toţi consumatorii casnici din oraşele mari ale judeţului să işi declare singuri consumul de energie electrică, fără a mai fi nevoie de prezenţa „cititorilor de contoare“ ai societăţii. Obligaţia de a se prezenta la ghişeele ELECTRICA o au, pentru inceput, doar acei consumatori casnici care au avut facturi restante şi care au fost de acord să semneze un act adiţional, prin care se angajau să citească personal consumul de energie electrică. Pentru inceput, conform declaraţiilor directorului sucursalei SC ELECTRICA SA Olt, ing. Sever Enculescu, această acţiune a fost pusă in practică doar in Slatina, Caracal, Corabia şi Balş, urmind ca, de luna viitoare, proiectul să fie extins. In acest scop, in Slatina, de exemplu, in afară de cele două ghişee deja existente unde se plătesc facturile la curent, vor fi deschise din luna aprilie incă două ghişee – la sediul principal al societăţii situat pe strada Primăverii.

„Nu ştim prea bine ce se urmăreşte!…“

Pentru că nu toţi cei care au semnat asemenea acte adiţionale au inţeles ce anume au de făcut, dar şi pentru că mulţi nu au fost informaţi despre această iniţiativă, oamenii s-au ingrămădit ieri la ghişeele ELECTRICA din Slatina. La coada formată ad-hoc s-au adăugat şi cetăţenii care tocmai in această zi veniseră pur şi simplu să-şi plătească facturile la energia electrică. Printre cei care semnaseră un act adiţional se numără şi Florian Rada, de 46 de ani. Acesta aştepta să-i ajungă rindul pentru a afla mai exact „ce şi cum“ e treaba cu cititul contorului. „Pentru că am semnat un document, acum trebuie să vin să spun cit am consumat. Nu ştiu dacă am inţeles bine cum trebuie să fac asta, dar vreau să aflu acum mai multe“, a spus acesta, agitind in aer un pliant pe care scria „Fişă de autocitire“. De altfel, el era destul de nelămurit de motivul unei asemenea acţiuni, spunind că sistemul vechi era cel mai bun. In Slatina au fost incluşi in acest proiect, pentru inceput, circa 4.800 de consumatori casnici, urmind ca şi restul de pină la 28.000 să-şi citească singuri contorul şi apoi să-şi declare consumul lunar de energie electrică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS