10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAprovizionarea cu lemne - deficitara in scolile gorjene

Aprovizionarea cu lemne – deficitara in scolile gorjene

Elevii din scolile gorjene indura frigul din clase pentru ca lipsesc lemnele necesare incalzirii. In majoritatea cazurilor se invoca lipsa banilor. Agentul termic va fi introdus de la 1 noiembrie, dar ca si in anii trecuti, stocurile de combustibil pentru incalzirea scolilor din Gorj sint insuficiente. Cele mai mari probleme sint la scolile din mediul rural. In comuna Pades sint trei scoli generale, iar in fiecare invata aproximativ 200 de elevi. Directorul Nicolae Cioflani din satul Motru Sec, apartinind comunei, spune ca pentru desfasurarea orelor in conditii normale este nevoie de sapte masini cu lemne. „Abia ieri am primit un transport. Ca sa putem desfasura orele normal, ne trebuie inca sase transporturi. Parerea mea este ca nu s-a prea insistat pe aceasta problema. Sa speram ca nu vom fi nevoiti sa intrerupem cursurile din cauza frigului. Am avea nevoie de 60 de milioane de lei pentru lemne ca sa putem trece cu bine peste aceasta iarna. Estimam ca peste doua saptamini sa mai primim ceva. Pina atunci trebuie sa ne descurcam cu ce am primit. Nu prea avem ce sa facem. Acum sintem in subordinea primariei, iar fondurile de acolo vin. Ca sa nu mai existe aceasta problema trebuie sa fim aprovizionati din timp“.

„Daca va fi nevoie, vom imprumuta de la alte scoli“

Situatia nu sta mai bine nici in localitatea Balesti. In satul Moi, apartinind comunei, sint aproximativ 150 de elevi, iar in Vladuleni invata circa 200 de copii. Desi conducta de gaze trece pe linga aceasta din urma unitate scolara, incalzirea se face tot cu lemne. Primarul din Bilteni, Ilie Daniel, a spus: „Stocurile de lemne sint in curs de achizitie. De altfel, vom face si adrese pentru carbune. Avem un stoc de lemne de anul trecut si speram sa ne ajunga doua saptamini. Vom incerca sa introducem gazele acolo unde este nevoie. Daca vom avea nevoie, o sa ne imprumutam de la unitatile scolare din Bilteni ca sa acoperim necesarul de lemne“. Inspectorul general adjunct, Gheorghe Gamaneci, a spus: „Se va introduce agentul termic in scoli de la 1 noiembrie. Unele institutii au centrale proprii, altele se aprovizioneaza cu lemne. Am hotarit sa dam drumul la caldura in gradinite. Din cite cunosc eu, nu sint probleme majore in acest sens. Se face aprovizionarea pentru sezonul de iarna cu combustibilul necesar. Primariile din Gorj se ocupa de achizitionarea lemnelor in institutiile de invatamint. Speram sa nu fie probleme, iar cursurile sa se desfasoare cum trebuie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS