11.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn consortiu condus de General Electric a fost selectat pentru privatizarea Electroputere

Un consortiu condus de General Electric a fost selectat pentru privatizarea Electroputere

Autoritatea pentru Privatizare va incepe saptamina viitoare negocierile cu un consortiu format din compania americana GENERAL ELECTRIC, Asociatia Salariatilor, Elpas, si casa de comert japoneza Marubeni pentru vinzarea pachetului majoritar de actiuni al societatii Electroputere Craiova, au declarat ieri surse din cadrul Autoritatii. APAPS scoate la vinzare un pachet de 62,46% din actiunile Electroputere, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 1.000 de lei. Capitalul social al societatii din Craiova se ridica la aproximativ 123 de miliarde de lei. Datoriile societatii depasesc suma de 475 de miliarde de lei. Printre companiile care au cumparat dosarul de prezentare pentru privatizarea societatii s-au numarat GENERAL ELECTRIC si General Motors din Statele Unite, Siemens si Karsdorfer Eisenbahngesellschaft din Germania. Societatea din Craiova a inregistrat anul trecut un profit de 91 de miliarde de lei, la o cifra de afaceri de 974,7 miliarde de lei. Electroputere are peste 5.000 de angajati si este principalul producator roman de transformatoare de putere, masini electrice, echipamente pentru inalta tensiune, locomotive si tramvaie. Societatea detine 60% din piata locala de masini electrice rotative, aparate electrice si transformatoare de putere. Valoarea exporturilor efectuate de uzina craioveana s-a ridicat, in 1999, la 15 milioane de dolari. Transformatoarele de putere reprezinta jumatate din cifra exporturilor. GENERAL ELECTRIC a inregistrat, in al treilea trimestru al acestui an, un profit de peste 3,2 miliarde de dolari, vinzarile companiei fiind de 29,5 miliarde de dolari. Compania este prezenta in mai mult de 100 de tari din intreaga lume si are peste 310.000 de angajati. Veniturile GENERAL ELECTRIC pentru anul 2000 s-au ridicat la 130 de miliarde de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS