5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO sticla cu gazolina „a aruncat in aer“ viata unei familii

O sticla cu gazolina „a aruncat in aer“ viata unei familii

Familia Alecsie din comuna Dobretu nu era una dintre cele mai instarite. Atita timp cit in casa era armonie si liniste, cresterea celor doua fetite era singura grija a sotilor Alecsie, care se descurcau cum puteau. Dar cum la omul sarac nici boii nu trag, asupra familiei s-a abatut un mare necaz care le-a schimbat dramatic viata. Un incendiu pornit de la o sticla de gazolina a mutilat cele doua fetite si pe mama acestora, care au suferit arsuri pe toata suprafata corpului. La trei zile dupa incendiu, bunicul fetelor, care se afla si el in casa, a decedat.

In urma incendiului petrecut in urma cu aproape doi ani, nimic nu a mai fost la fel pentru familia Alecsie. Clipele de cosmar petrecute in casa care era in flacari reinvie de fiecare data cind Elena sau cele doua fetite ale sale se privesc in oglinda. Larisa, care acum are sapte ani, a fost cea mai afectata de incendiu. Trasaturile fetei si-au pierdut conturul, iar degetele de la miini s-au chircit sub flacarile nemiloase. Dar i-a ramas zimbetul frumos si luminos care pune in umbra chipul mutilat.

Totul a pornit de la o sticla cu gazolina pe care bunicul fetitelor o lasase in camera dupa ce isi stersese niste pete de pe pantaloni. „Taica-meu lasase sticla linga pat si in camera s-au acumulat gaze. Focul era aprins in soba si casa a explodat“, a spus Marin, tatal copiilor. Elena isi aminteste si ea ziua fatidica: „Eram in camera, le dadeam fetitelor sa manince. Cind a luat casa foc, toate usile si ferestrele s-au blocat. Am reusit sa iesim cind focul se stinsese aproape de tot“. Batrinul aflat in camera a murit dupa trei zile din cauza arsurilor suferite.

„Anul acesta am vindut un porc sa facem rost de bani, dar dupa aceea nu stiu

ce o sa ne facem…“

Viata a mers inainte si vremea a atenuat incet, incet traumele fizice si psihice suferite de Elena si de fetitele ei. Dar incendiul a adus un declin financiar caruia sotii Alecsie cu greu ii pot face fata. Doctorii i-au spus femeii, careia nu i se inchideau ranile, ca o solutie pentru a se vindeca ar fi sa mai faca un copil. Asa a venit pe lume si baietelul familiei, Gabriel, o mare bucurie, dar si o gura in plus. Iar banii putini trebuie dramuiti cu grija pentru scopul care acum le conduce vietile celor doi soti: fetitele lor sa-si recapete chipurile frumoase. „O doctora din Bucuresti ne-a promis ca ne va opera copiii. Trebuie sa mergem la Bucuresti de doua ori pe an si dupa fiecare interventie chirurgicala trebuie mers lunar la spital. Pe maica-sa nu o lasa sa stea in salon cu ele, asa ca trebuie sa stea la gazda, care costa foarte mult. Si trebuie sa mai si manince… Anul acesta am vindut un porc sa facem rost de bani, dar dupa aceea nu stiu ce o sa ne facem…“, a spus Marin, stringindu-si cu tristete copiii la piept.

Fetitele pot fi operate dupa ce implinesc 16 ani

Pentru familia Alecsie fiecare zi este sub semnul intrebarii. Saracia le este acum cel mai mare dusman, dar parintii sint dispusi sa faca orice pentru ca fetitele sa nu aiba de suferit din cauza aspectului lor fizic. Operatiile vor fi multe si costisitoare, mai ales ca se vor intinde pe o perioada indelungata. Abia dupa virsta de 16 ani, copiii vor putea suferi interventiile chirurgicale. Pina atunci insa trebuie facute foarte multe controale.

Melania nu are decit patru ani si jumatate si nu constientizeaza deocamdata tragedia prin care trece familia ei. Acum este acelasi copil vesel de dinainte de accident, caruia ii place sa cinte si sa danseze. Larisa merge deja la scoala si este hotarita sa ia numai note mari. …Cei doi copii nevinovati va trebui sa indure rautatea celor din jur atunci cind vor creste mari. „Multumim lui Dumnezeu ca macar baietelul este sanatos“, a murmurat cu tristete Marin, ca o consolare sau… ca o rugaciune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS