17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCampania militara din Afganistan va dura mai multe saptamini

Campania militara din Afganistan va dura mai multe saptamini

Campania militara contra Afganistanului va dura citeva saptamini, a avertizat ieri ministrul britanic de externe, Jack Straw, citat de AFP. Intrebat de postul de radio BBC in privinta duratei probabile a operatiunilor lansate duminica de americani si britanici, Straw a declarat ca „nu va fi o chestiune de zile, decit daca intervine un eveniment spectaculos“. Unui ziarist care-l intreba daca aceasta campanie va dura mai multe saptamini, el a raspuns: „saptamini, efectiv“. Seful diplomatiei britanice a precizat ca aceste atacuri vizeaza “obiective militare si teroriste din Afganistan si doar din aceasta tara“. „Ele vor continua pina cind presedintele american George W.Bush si premierul britanic Tony Blair vor evalua eficienta lor in materie de lupta contra amenintarii teroriste pe care o constituie organizatia Al-Qaida si Osama bin Laden“, a adaugat acesta. Secretarul Foreign Office-ului este de parere ca prabusirea regimului taliban va fi probabil una dintre consecintele operatiunilor in curs, refuzind sa afirme ca acesta este unul dintre scopurile razboiului lansat de coalitie. „Speram ca una dintre consecintele acestor actiuni va fi ca talibanii vor parasi puterea. Credem ca pina la urma va fi cazul“, a declarat Straw. „Este vorba, in parte, de o campanie militara si, in parte, de o campanie vizind asigurarea existentei afganilor, printr-un ajutor umanitar imediat, apoi, in viitor, prin schimbari in sistemul de guvernare din Afganistan“, a adaugat acesta. Ministrul a dat asigurari ca Londra „nu primeste ordine din partea Statelor Unite“ si ca Marea Birtanie a fost foarte implicata in pregatirea militara a acestor atacuri. Potrivit lui Straw, loviturile aeriene americano-britanice au provocat „pagube considerabile“. „Credem ca au fost foarte eficiente. Credem, de asemenea, ca au fost proportionale“, a explicat el pentru BBC, subliniind ca obiectivul a fost de a evita la maximum provocarea de victime civile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS