14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024

Stiri diverse

Washington Post dezvaluie un plan esuat de arestare a lui bin Laden, in 1996

Un plan american de arestare a lui Osama bin Laden de catre Sudan a esuat, in 1996, potrivit unor oficiali americani care au dorit sa-si pastreze anonimatul, relateaza cotidianul Washington Post. Planul nu a fost pus in practica in momentul in care americanii si-au dat seama ca nu-l vor putea judeca pe bin Laden pe teritoriul lor si ca Arabia Saudita a refuzat sa-si asume aceasta sarcina, potrivit aceleiasi surse. Guvernul lui Bill Clinton a purtat negocieri secrete cu Sudanul, unde se afla, la acel moment, bin Laden, desemnat drept responsabil de comiterea atentatelor din 11 septembrie, din Statele Unite, in vederea arestarii sale. „Daca l-am fi putut aresta atunci, nu am mai fi avut, probabil, acest 11 septembrie”, apreciaza un oficial antiterorist citat de Washington Post. Washingtonul nu a reusit, la acea vreme, sa adune suficiente probe pentru a-l putea deferi pe bin Laden justitiei americane, chiar daca acesta era deja considerat ca o amenintare sporita de catre serviciile secrete. Guvernul Clinton s-a gindit atunci la un proces in Arabia Saudita, tara de origine a lui bin Laden, de unde a fost expulzat in 1991 si ulterior i s-a retras cetatenia. Riyadul a refuzat, lasind Statelor Unite singura optiune de a obliga Sudanul sa-l expulzeze pe bin Laden. Acesta a plecat in Afganistan, in 1996, unde se presupune ca a locuit pina in prezent.

Statele Unite au trimis 30.000 de persoane si 350 de aparate in sud-vestul Asiei

Circa 30.000 de militari americani, doua portavioane, o unitate amfibie si circa 350 de aparate au fost trimise in sud-vestul Asiei in cadrul operatiunii Induring freedom, a anuntat marti, un purtator de cuvint al Pentagonului, Victoria Clarke. Este pentru prima oara cind Pentagonul anunta in mod oficial cifre referitoare la operatiunile militare americane pentru o eventuala riposta la atentatele teroriste din 11 septembrie de la New York si Washington. Purtatorul de cuvint a refuzat sa faca alte comentarii in ceea ce priveste desfasurarea acestor forte.

„Avem o vaga idee“ despre locul unde se ascunde bin Laden

Statele Unite au „o vaga idee” despre locul in care se ascunde Osama bin Laden, a declarat ieri secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld, aflat in drum spre Orientul Mijlociu. „Am o vaga idee, dar nu-i stiu coordonatele”, le-a declarat Rumsfeld ziaristilor aflati la bordul avionului care il transporta in Arabia Saudita, prima etapa a unui turneu ce va mai cuprinde Omanul, Egiptul si Uzbekistanul. Rumsfeld a declarat ca unul dintre scopurile calatoriei sale consta in a obtine o mai buna cooperare in materie de informatii cu tarile pe care le va vizita, pentru a stringe latul in jurul lui Osama bin Laden, considerat de Statele Unite drept principalul responsabil al atentatelor din 11 septembrie de la New York si Washington. „Cred, intr-adevar, ca in definitiv nu o racheta de croaziera sau un bombardier vor fi elementul determinant in lupta impotriva terorismului”, a spus seful Pentagonului, precizind ca Statele Unite mizeaza in primul rind pe informatii, care sa permita mai tirziu sa „eradicheze aceasta retea si sa ii puna capat”.

In Afganistan se afla deja soldati occidentali

Presedintele afgan indepartat de la putere, Burhanuddin Rabbani, a afirmat ieri ca „forte speciale” din tari occidentale, pe care nu le-a citat, se afla deja in Afganistan, in zonele controlate de talibani, relateaza presa de ieri. Intrebat de un reporter al cotidianului Iran News despre prezenta „fortelor militare speciale americane si britanice” sau despre „agentii secreti” din Afganistan, Rabbani a afirmat ca s-au primit rapoarte potrivit carora fortele speciale occidentale se afla deja in zone din Afganistan aflate sub controlul talibanilor, unde efectueaza operatiuni de supraveghere. Dar, a adaugat acesta, aceste forte nu sint prezente in zonele controlate de Alianta Nordului. Rabbani a mai declarat ca s-au inregistrat dezertari la scara larga in rindul talibanilor, in special la Mazar-i-Sharif, in nordul tarii. „Dezertorii depun armele si se alatura guvernului nostru si fortelor Aliantei Nordului”, a adaugat fostul presedinte afgan, indepartat de la putere de talibani in 1996, dar inca recunoscut in calitate de presedinte de catre comunitatea internationala. Generalul uzbek Abdul Rashid Dostam este principalul lider al fortelor antitalibane din aceasta provincie.

Serviciile de informatii americane au identificat 23 de tabere teroriste

Serviciile de informatii americane au identificat 23 de „tabere de antrenament teroriste” in Afganistan drept tinte pentru o actiune militara, potrivit responsabililor americani, citati sub acoperirea anonimatului ieri de cotidianul Washington Post. Un numar mic de avioane, tancuri si baterii de rachete antiaeriene apartinind talibanilor au fost desemnate drept tinta a fortelor armate americane, care urmeaza sa stationeze in regiune, potrivit sursei citate. Taberele sint situate in nord-estul Afganistanului, in apropierea zonelor de operatiuni ale Aliantei Nordului (opozitia antitalibana), precum si in est si sud, in apropierea capitalei Kabul si a oraselor Jalalabad si Khost, adauga sursa citata.

Responsabili talibani parasesc Afganistanul

Un numar important de responsabili talibani au parasit Afganistanul de teama unor represalii in cazul in care regimul ar fi inlaturat de la putere, afirma Far Eastern Economic Review. Un judecator islamic si mai multi lideri ai politiei religioase a regimului taliban au fugit din Kandahar (sud-est), inima politica a regimului taliban. Primarul acestui oras pare sa fi fugit, la rindul sau, a afirmat revista, care citeaza surse afgane la Quetta. Multi dintre cei plecati din Afganistan au sosit deja in Quetta (oras din vestul Pakistanului), potrivit ultimei editii a revistei citate, care informeaza ca numerosi demnitari talibani se afla si in Peshawar (nord-vest). Potrivit surselor citate, politia religioasa aproape ca a disparut de pe strazile capitalei afgane Kabul, aparent de teama posibilelor ostilitati din partea locuitorilor pe care a i-a hartuit, inchis si batut fara incetare in ultimii cinci ani. In vestul tarii, in apropiere de orasul Herat, membrii militiei talibane au parasit barajele de control de la frontiera cu Iranul, adauga publicatia citata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS