20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieRomânia a câștigat locul I pe medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru juniori

România a câștigat locul I pe medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru juniori

Echipa României a obținut o medalie de aur şi trei de argint în cadrul celei de a VII-a ediţii a Olimpiadei Europene de Informatică pentru juniori. S-a clasat pe primul loc, a anunţat Ministerul Educaţiei.

La competiție au participat 96 de concurenţi din 24 de ţări și s-a desfășurat la Kutaisi – Georgia.

România ocupă locul I pe medalii în clasamentul celor 24 de ţări participante. România rămâne, în continuare, singura ţară care reuşeşte să cucerească medalia de aur la fiecare dintre cele şapte ediţii anterioare, anunță Ministerul Educaţiei.

Echipa României a obţinut o medalie de aur şi trei de argint:

Iorgulescu Andrei Paul, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti – medalie de aur

Neacşu Matei, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti – medalie de argint

Petrean Roland, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău – medalie de argint

Mureşan Luca Valentin, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare – medalie de argint

Echipa a fost coordonată de reprezentanţii Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică. Aceasta a asigurat selecţia şi pregătirea loturilor reprezentative: Daniela Lica – Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova şi Bogdan-Ioan Popa – Universitatea Bucureşti.

Citeşte şi: Percheziţii în Capitală şi în două judeţe într-un dosar de înşelăciune în domeniul colectării şi reciclării de deşeuri din sticlă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS