4.8 C
Craiova
vineri, 16 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Educatie Concursul pentru directorii de şcoli se va organiza cel târziu în noiembrie

Concursul pentru directorii de şcoli se va organiza cel târziu în noiembrie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va organiza concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli, cel mai devreme până în iunie şi cel mai târziu până în octombrie-noiembrie.

Vor fi scoase la concurs posturile de director dar şi cele de director adjunct. Ministrul a mai precizat că la concurs vor fi ocupate şi funcţiile de directorilor care mai au încă mandat obţinut prin concurs.
Directorii care vor prelua conducerea şcolilor după concursul din acest an vor fi implicaţi apoi în evaluarea competenţelor profesorilor.

„Evaluarea cadrelor didactice este o provocare imensă. Sunt 220.000 de profesori. Trebuie să ai şi cu cine să faci această evaluare. În primul rând trebuie să avem conducerea în şcoli selectată pe criterii relevante şi obiective. Să fie organizat concurs pentru diorectori, pentru că directorii vor fi implicaţi şi în evaluarea cadrelor didactice. Acest concurs trebuie organizat cât mai devreme până în vară, până în iunie. Sau, poate cel mai târziu, până în octombrie sau în noiembrie anul acesta”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o emisiune la Europa FM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Horoscopul de weekend

BerbecEste bine să te ocupi numai de planurile dumneavoastră...

ȘTIRI GdS

Mai multe locuri ATI Covid în Dolj. Toate, ocupate

De câteva zile, a crescut numărul locurilor la terapie intensivă din judeţul Dolj, după ce Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" a mai...

Doi angajați ai CJ Gorj, reținuți în dosarul „Ydail”

Doi angajați ai Consiliului Județean Gorj au fost reținuți joi seară în dosarul „Ydail”. Astfel, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice,...

122 de foști parlamentari își cer înapoi pensiile speciale,...

122 de foști deputați și senatori își vor pensiile speciale înapoi, la două luni de când au fost abrogate. Conform G4Media.ro, au depus acțiuni în...

Guvernul a aprobat programul de susţinere a producţiei de...

Guvernul a aprobat, joi, o Hotărâre pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi“, precum şi pentru...

Liviu Dragnea cere în instanţă eliberarea condiționată

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani...

Coronavirus Europa: Ponderea persoanelor de peste 80 de ani...

Ponderea persoanelor de peste 80 de ani care mor de Covid-19 a scăzut în Europa la cel mai scăzut nivel de la debutul pandemiei,...