9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCum a ajuns un elev de opt ani din Dolj să nu mai poată frecventa şcoala

Cum a ajuns un elev de opt ani din Dolj să nu mai poată frecventa şcoala

Un copil de clasa a III-a nu mai frecventează cursurile de aproximativ trei săptămâni. Situaţia şcolarului este destul de complicată. Acesta a frecventat trei ani şcoala din Drăgoteşti, unde locuieşte împreună cu tatăl lui. Dar pentru că părinții lui sunt divorțați, iar instanța l-a încredințat mamei, aceasta a cerut transferul lui la școala din Robăneşti. Copilul însă nu vrea să stea cu mama lui.

Tatăl copilului din Drăgoteşti a semnalat Gazetei de Sud că fiul său nu mai frecventează şcoala de aproximativ trei săptămâni. Părintele a spus că s-a ajuns în această situaţie pentru că a divorţat de mama copilului. În acte, minorul are domiciliul la mamă, dar, de fapt, stă la tată.


Bărbatul spune că fiul său nu vrea să se ducă la mamă. Numai că aceasta are de la o instanţă o hotărâre judecătorească prin care copilului i s-a stabilit domiciliul la ea, în comuna Robăneşti. În consecinţă, femeia a făcut cerere ca şcolarul să fie transferat la şcoală la Robăneşti.

În aceste condiţii, copilul nu mai poate frecventa şcoala din Drăgoteşti.


„Copilul a frecventat trei ani şcoala la Drăgoteşti, acolo unde şi locuiesc. După începerea acestui an şcolar, directoarea nu l-a mai primit pentru că mama lui a făcut demersuri şi l-a mutat la şcoală unde avea ea domiciliul, adică în comuna Robăneşti. În acte, copilul figurează la mamă, dar nu stă la ea pentru că nu vrea. Şi luni (14 octombrie – n.r.) am fost la executorul judecătoresc ca să îl dau mamei şi a făcut proces-verbal că nu vrea să meargă la ea. Nici la şcoală la Robăneşti nu vrea să se ducă, şi nici eu nu pot să fac zilnic naveta, pentru că sunt 15 kilometri distanţă. În aceste condiţii, copilul este de trei săptămâni acasă“, a spus tatăl copilului.

„Am făcut sesizări, dar nu am primit sprijin“

Bărbatul spune că nu a primit sprijin de la nici o instituţie pentru ca şcolarul să frecventeze cursurile şcolii din Drăgoteşti. „Am făcut sesizări şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, şi la DGASPC Dolj, dar nimeni nu încearcă să rezolve situaţia. Copilul nu este primit la şcoala din localitatea în care stă pentru că mama are o hârtie prin care dovedește că acest copil trebuie să stea la ea. Copilul nu vrea să meargă la mamă. Ce pot face eu? Mama copilului spune că îl ţin eu sechestrat. Nu este aşa. Dar ce pot face eu?“, spune tatăl copilului. Bărbatul a mai precizat că pe rol este un proces pentru restabilirea domiciliului copilului și că va încerca să ceară o ordonanţă preşedinţială ca şcolarul să se poată duce din nou la şcoala de la Drăgoteşti.


De altfel, şi conducerea Școlii Robăneşti, acolo unde copilul figurează înscris în prezent, spune că şcolarul nu ajunge la cursuri. „În primele zile, copilul a venit însoţit de tată, dar apoi nu a mai ajuns la şcoală. Conform regulamentului şcolii, vom face o adresă către tatăl lui, prin care îl vom informa că are obligaţia să îi asigure frecventarea cursurilor“, a precizat Georgeta Buşu, managerul Şcolii Gimnaziale Robăneşti.
Conform calendarului pentru anul şcolar 2019-2020, primul semestru se va încheia pe 21 decembrie, dată până la care elevul va trebui să îşi încheie situaţia şcolară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS