8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCN „Fraţii Buzeşti“ are 100 de elevi la olimpiadele naţionale

CN „Fraţii Buzeşti“ are 100 de elevi la olimpiadele naţionale

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova a înregistrat un nou record de performanţă. 100 de elevi au reuşit să se califice la diverse olimpiade şcolare naţionale, care se vor derula în perioada aprilie – mai.
„Anul acesta a crescut numărul elevilor de la Colegiul Naţional «Fraţii Buzeşti» care au reuşit să se califice la olimpiadele naţionale. Dacă în anii anteriori erau 80 de elevi, acum sunt 100 de calificaţi. Aceste calificări sunt la discipline foarte diferite. Sunt elevi calificaţi la fizică, la română, la matematică, la neogreacă, la astronomie, astrofizică, precum şi la limba franceză, limba engleză, la biologie şi la informatică“, a precizat Carmen Ştefănescu, directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. Cele mai mari loturi de olimpici sunt la trei discipline. „Anul acesta, cei mai mulţi olimpici sunt la informatică, 22 de calificaţi, la limba engleză sunt 15 elevi calificaţi la naţională, şi la biologie este un lot de 12 elevi calificaţi la naţională. La aceste discipline am avut mulţi calificaţi şi în anii anteriori, dar anul acesta pentru judeţul Dolj s-a şi suplimentat numărul locurilor datorită premiilor pe care elevii noştri le-au obţinut în anii anteriori la aceste competiţii“, a mai precizat managerul colegiului, Carmen Ştefănescu. Şi a crescut nu numai numărul elevilor olimpici, ci şi numărul profesorilor implicaţi în pregătirea copiilor pentru performanţă. „Anul acesta, pe lângă profesorii consacraţi pentru rezultatele obţinute cu elevii la olimpiadele şcolare, cum ar fi Genelia Petrescu, Marius Nicoli, domnii profesori de matematică, Lucian Duţescu, Cristi Moanţă, avem foarte mulţi colegi care s-au implicat în pregătirea copiilor şi care se formează în acest sens, ceea ce înseamnă că se va asigura continuitatea performanţelor la olimpiadele şcolare“, a mai precizat directorul Carmen Ştefănescu.
Conducerea colegiului a spus că se aşteaptă ca după etapele naţionale să fie şi elevi calificaţi la etapele internaţionale. Anul trecut, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova au fost şase elevi calificaţi la olimpiade internaţionale. Rezultatele elevilor vor fi recompesate şi anul acesta în cadrul unei festivităţi oficiale care va avea loc la sfârşitul lunii mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS