11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieUniversitatea din Craiova deschide centru de învăţare pentru studenţi

Universitatea din Craiova deschide centru de învăţare pentru studenţi

Universitatea din Craiova va deschide un Centru de resurse şi asistenţă în învăţare şi formare (CRAIF), destinat studenţilor de anul I aflaţi în situaţii de risc de abandon. Centrul va avea sediul lângă căminul 10 din cartierul Lăpuş, a anunţat ieri prof.univ.dr. Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

Universitatea din Craiova a câşigat un nou proiect cu finanţare europeană prin care va înfiinţa un Centru de resurse şi asistenţă în învăţare şi formare destinat studenţilor din primul an de licenţă, cu scopul de a reduce abandonul şcolar la nivelul facultăţilor. Potrivit rectorului, proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani şi sunt vizaţi să participe peste 1.000 de studenţi atât de la taxă, cât şi de la buget care provin din medii socio-profesionale defavorizate. Cursanţii vor beneficia de programe remediale, de consiliere pentru carieră, dar şi de burse. Proiectul are o valoare totală de 929.190 de lei.
„Universitatea din Craiova implementează de doi ani o strategie care pe de o parte vizează creşterea numărului de elevi care promovează bacalaureatul şi atragerea lor în sistemul universitar, iar pe de altă parte reducerea abandonului şcolar la nivelul facultăţilor Univesităţii din Craiova şi, bineînţeles, crerea condiţiilor ca în primele şase luni după absolvire tot mai mulţi tineri să îşi găsească un loc pe piaţa muncii, în domeniul pe care l-au studiat. În acest sens, în acest moment avem în derulare 14 proiecte de acest de tip, proiecte de tip ROSE, şcoli de vară care se adresează elevilor din sistemul preuniversitar. Pentru a creşte numărul elevilor care promovează bacalaureatul şi pentru a-i atrage la universitate, avem șapte proiecte în valoare de peste 800.000 de euro la care participă în fiecare an aproximativ 1.000 de elevi pe an. Poiectele se derulează pe o perioadă de trei ani. De asemenea, proiecte ROSE necompetitive care se adresează studenţilor pentru stagii de practică. Sunt patru asemenea proiecte, cu o valoare totală de 500.000 de euro. Avem în fiecare an 530 de studenţi care participă la aceste proiecte. Am câştigat, de curând, un nou proiect pentru acest centru de învăţare. Timp de trei ani, 1.050 de studenţi, respectiv 350 de studenţi pe an, de la toate facultăţile Universităţii din Craiova, vor participa ca şi grup-ţintă. Sunt vizaţi studenţi din medii socio-economice defavorizate, studenţi care sunt acum la buget şi la taxă, dorindu-se reducerea abandonului şcolar din ciclul de licenţă. În perioada următoare, Universitatea din Craiova va dota Centrul de resurse şi asistenţă în învăţare şi formare. Ca şi locaţie, va fi în zona căminului 10, acolo unde se află şi biblioteca Universităţii. Studenţii vor beneficia de programe remediale care să-i stimuleze în a învăţa, dar şi pentru a le crea o autonomie în a învăţa, vor fi stagii de mentorat, coaching profesional, vor avea consiliere pentru a se adapta cât mai uşor pe piaţa muncii“, a precizat prof. univ. dr. Cezar Spînu. Amenajarea centrului va dura aproximativ şase luni, apreciază reprezentanţii Universităţii din Craiova.
Potrivit conducerii Universităţii din Craiova, în ultimii ani abandonul şcolar în mediul universitar a mai fost redus prin bursele acordate prin proiecte cum ar fi forumul carierei, prin care se acordă o bursă de 1.000 de lei, bursele INCESA, în valoare de 1.500 de lei pe lună, şi prin bursele Pro-elit, acestea din urmă fiind acordate pentru studenţii IT-işti. La aceste burse, se adaugă şi bursele acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru performanţă, studiu sau pentru situaţii sociale, burse care au fost majorate. Conform statisticii Universităţii din Craiova, abandonul şcolar în mediul universitar era de peste 20% la 40 din cele 189 de programe de licenţă şi de master. În acest moment, datele arată că mai sunt nouă programe de studiu la care abandonul şcolar este de peste 20%. Patru programe sunt la Ştiinţe Inginereşti, alte trei la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi alte programe la Știinţe socio-umane.

Alte şase proiecte câştigate

Rectorul Universităţii din Craiova anunţat ieri că în perioada următoare vor fi implementate şi alte proiecte care vizează sprijinirea studenţilor, dar şi a doctoranzilor şi postdoctoranzilor, pentru că au mai fost câştigate deja alte proiecte. „S-au închis şi s-au dat rezultatele pentru încă două axe. Student antreprenor este una din axele importante. La nivel naţional au fost câştigate 20 de proiecte, din care cinci sunt obţinute de Universitatea din Craiova. Mai este Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj, care mai are două poiecte câştigate. În rest, sunt 13 universităţi care au câştigat câte un proiect. Sunt proiecte pentru studenţii din mediul rural, ca să primească burse să poată să-şi crească competenţele antreprenoriale. Am mai câştigat un alt proiect pentru doctoranzi şi postdoctoranzi în valoare de şapte milioane de lei. Se vor acorda 67 de burse pentru doctoranzi şi 30 de burse pe parcursul a trei ani pentru postdoctoranzi, să îşi ducă mai departe proiectele de cercetare. În total, la Universitatea din Craiova sunt în derulare 20 de proiecte şi avem şase noi proiecte câştigate pentru a sprijini studenţii să se formeze şi să se integreze uşor pe piaţa muncii“, a mai precizat prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS