10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDouă sesiuni de concurs pentru posturile didactice

Două sesiuni de concurs pentru posturile didactice

În noua sesiune de mișcare a personalului didactic, se vor da în ședință publică inclusiv orele la plata cu ora sau cumul
În noua sesiune de mișcare a personalului didactic, se vor da în ședință publică inclusiv orele la plata cu ora sau cumul

Ministerul Educației și Cercetării Științifice a publicat metodologia de mobilitate a personalului didactic pentru anul școlar 2016-2017. Noul regulament prevede o sesiune națională de titularizare ce constă în inspecții școlare și o probă scrisă. Orele care rămân libere se vor distribui într-o sesiune de toamnă. Toate repartizările se vor face în ședințe publice. Inspectoratul școlar va avea obligația de a face o listă cu cadrele didactice care au participat la concurs și au rămas fără post.

Mișcarea personalului didactic va începe din 11 ianuarie 2016 cu constituirea comisiei județene la nivelul inspectoratului școlar județean. În acest an, regulile sunt mult mai stricte. Comisia respectivă va gestiona toate etapele de mișcare a personalului didactic prevăzute în calendar atât până la începerea anului școlar, cât și pe parcursul anului 2016-2017 la organizarea concursurilor care vor avea loc la nivelul unităților școlare în cazul în care se vacantează catedre. În prima etapă, până pe 25 ianuarie, se vor stabili persoanele care au dreptul la pensie la 1 septembrie 2016. Cadrele didactice care vor să-și continue activitatea pot depune cereri, iar răspunsul îl vor primi pe 28 ianuarie. De altfel, cadrele didactice pensionate pot reveni în activitate dacă nu au depășit cu trei ani vârsta de pensionare, pe baza unei cereri depuse între 22-24 aprilie. Dacă vor reveni în activitate, trebuie să aibă normă întreagă și să renunțe la pensie. De altfel, pentru încadrarea lor, Inspectoratul Școlar Județean va publica lista cu unitățile de învățământ care au personal necalificat.

Domiciliul primează la departajarea la titularizare

În ceea ce privește titularizarea pe post și în anul școlar următor vor avea prioritate cadrele didactice care își desfășoară activitatea pe posturi vacante. Repartizarea se va face pe baza notelor obținute la concursurile din ultimii șase ani cu condiția ca atât la inspecția la clasă, cât și la proba scrisă să obțină minimum nota 7. Titularizarea se face în ședință publică în perioada 22-29 aprilie. În ceea ce privește titularizarea prin concurs național, pentru anul școlar următor, inspecțiile la clasă se vor derula în perioada 30 mai – 1 iulie. Proba scrisă va fi pe 20 iulie. În cazul unor rezultate egale pe același post departajarea se va face ținându-se cont mai întâi de domiciul candidaților, întâietate având cel care se află în localitatea în care este postul cel mai aproape. Gradul didactic este pe locul al doilea.
În ceea ce privește disciplinele de concurs în mediul rural se pot constitui catedre din două discipline, prima disciplină având ponderea cea mai mare de ore în catedră, constituind şi disciplina de concurs. Pentru disciplinele: logică, argumentare şi comunicare, filosofie, psihologie, sociologie, cultură civică, studii sociale, economie aplicată, economie, educaţie, antreprenorială, limba latină, limba greacă veche, limba neogreacă, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie artistică, istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale, religie baptistă, religie adventistă, religie penticostală, religie reformată, religie unitariană, religie greco-catolică, religie romano-catolică, ştiinţe se pot constitui catedre vacante/rezervate pentru concurs în două sau mai multe unităţi de învăţământ sau din două sau mai multe discipline, pentru orice nivel de învăţământ.

Sesiune județeană în septembrie

Potrivit noii metodologii de mișcare a personalului didactic, detașarea personalului didactic are loc pe funcții de conducere și control.
Cadrele didactice care vor să ocupe orele eliberate după detașare, dar nu s-au înscris la concurs național, pot depune cerere în perioada 16-17 august.
De altfel, în cazul în care în luna septembrie mai rămân posturi vacante, se organizează o nouă sesiune de concurs, însă cu subiecte elaborate la nivel județean. De altfel, tot în luna septembrie se dau și orele la plata cu ora sau la cumul (pentru mai mult de nouă ore).
Departajarea în acest sistem se face tot în ședință publică. Potrivit calendarului pentru mișcarea personalului didactic ultima actualizare a listei cu catedrele neocupate se face pe 10 septembrie. Dacă pe perioada anului școlar se mai eliberează alte ore și posturi, se organizează concurs la nivelul unității școlare, dar tot cu monitorizarea Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Toate deciziile la nivelul unităților școlare se vor lua cu înştiințarea Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS