14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCum să îți alegi mobila pentru cele mai importante camere din casa ta?

Cum să îți alegi mobila pentru cele mai importante camere din casa ta?

Dacă o să te uiți în dicționar, cuvântul acasă se referă la locul în care locuiești, doar că, în realitate, cuvântul acasă înseamnă câte ceva diferit pentru fiecare. Poate că unii oameni se gândesc la acasă și automat le zboară gândul la familie, la cei apropiați, ci nu la un loc în sine. Sau, poate unii se gândesc la un mic cuibușor în care se pot simți ei și unde să se relaxeze. Indiferent de ceea ce înțelegi prin acest cuvânt, locul în care locuiești trebuie să fie un fel de oglindă a sufletului tău. Sau, ca să nu o spunem atât de poetic, trebuie să fie pe stilul tău.

Hai s-o luăm așa, după o zi super încărcată, în care totul parcă a mers pe dos, ajungi acasă. Până aici sună foarte bine, dar dacă acest acasă nu arată deloc așa cum ți-ai imaginat. Să spunem că nu ești fan al culorilor aprinse și preferi ca totul să fie în culori neutre, dar ai o canapea verde neon. Parcă nici nu-ți mai vine să te trântești în ea și să te relaxezi. Iar exemple de genul sunt multe. Și nu doar mobila care e în contradicție cu stilul și personalitatea ta poate să te deranjeze. Poate că ai ales foarte bine mobila. E pe stilul tău, e bună, dar nu ai aranjat-o bine și te tot lovești de ea? Nici așa nu e bine. Astfel, atunci când vrei să numești un loc acasă, ar trebui să ai mare grijă la ce mobilă alegi și cum o aranjezi, astfel încât să obții la final un spațiu care chiar să fie pe gustul tău.

Poate și tu aveai în plan să îți schimbi mobila din casă sau poate abia te-ai mutat într-o casă nouă. Ori doar vrei să schimbi o canapea. Ei bine, în acest articol o să vorbim despre cum să îți alegi mobila pentru două camere din casa ta în care petreci cel mai mult timp respectiv, dormitorul și livingul.

Mobila pentru living

Înainte de a-ți alege mobila living, trebuie să te gândești la rolul pe care o să-l aibă această cameră. Ce înseamnă mai exact asta? De exemplu, poate vrei ca livingul să fie un spațiu de relaxare, în care intri, te așezi în canapea și te uiți la un film împreună cu familia. Sau poate vrei să îl transformi într-un mini spațiu unde să lucrezi. Totuși, în oricare dintre aceste cazuri, livingul tot trebuie să fie un spațiu confortabil în care să ai acel sentiment de acasă.

Înainte de a-ți cumpăra mobila pentru living, asigură-te că ai spațiu suficient pentru a o pune. Nu te apuca să iei un colțar living, iar mai apoi să constați că nu ai unde să-l pui. Pe lângă asta, pentru a-ți fi mai ușor, alege-ți un punct central, iar în funcție de el să ampalsezi și restul pieselor.

În cazul în care vrei ca livingul să fie un spațiu destinat relaxării, poți opta pentru piese de mobilier de calitate și potrivite cu stilul pe care ți-l dorești. Așa că, indiferent dacă vrei ca în sufrageria ta să te simți ca la palat sau ca într-o sală de cinema, alege mobilierul în funcție de asta, poate chiar găsești seturi de mobilier care deja se potrivesc.

Însă, dacă vrei ca livingul să fie un spațiu în care să petreci cât mai mult timp cu familia, trebuie să alegi ceva practic. Ca de exemplu colțare dedicate livingului, ca să vă asigurați că aveți toți loc când stați și vă uitați împreună la filme. Sau dacă vrei să transformi livingul în propriul tău spațiu de lucru, poți scăpa de canapea și să optezi pentru un birou, un fotoliu și câteva dulapuri și rafturi unde să depozitezi actele de care ai nevoie.

Mobila pentru dormitor

La fel ca în cazul mobilei pentru living și aici trebuie să faci niște măsurători înainte pentru a te asigura că piesele pe care le-ai luat au și loc. Și cum dormitorul este camera destinată relaxării e crucial să alegi culorile potrivite pentru a crea atmosfera potrivită. Evită culorile puternice și optează pentru nuanțe neutre, care fac camera să pară mai spațioasă. Poate un crem sau chiar gri deschis, însă de evitat sunt culorile foarte închise. În cazul în care vrei totuși ceva mai colorat și mai fresh în dormitor, poți adăuga niște accesorii colorate sau niște mici dulapuri de dormitor lucioase și colorate.

Ai nevoie de inclusiv de mai multe spații de depozitare. Atât de dulapuri mari de dormitor, cât și de dimensiuni mai mici. De aceea, ai nevoie de un dulap pentru dormitor. Sau dacă ai mult prea multe haine care nu crezi că încap doar într-un singur dulap de dormitor, pentru a nu lua două, mai poți apela la un dressing, care e tot ca un dulap pentru dormitor, dar mai mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS