6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCe am propus să se realizeze în acest an pentru Craiova

Ce am propus să se realizeze în acest an pentru Craiova

Atunci când se discută bugetul de stat este cel mai important moment în care un parlamentar poate să facă realmente ceva pentru oamenii care l-au trimis în parlament. Dacă promovarea unor legi se referă la întreaga societate, atunci când se discută bugetul de stat se poate interveni direct în situația din județul care te-a trimis în parlament. Amendamentele pe care parlamentarii le depun sunt cel mai bun mijloc de a sprijini zona lor. De aceea, în astfel de situații, parlamentarii de Dolj ar trebui să lase de o parte apartenența politică și să se unească pentru interesul județului. În acest spirit, am propus câteva amendamente care vizau investiții absolut necesare pentru Craiova și Dolj.
Care a fost reacția parlamentarilor PSD? Au fugit. Pur și simplu, s-au ridicat și au părăsit sala pentru a nu fi nevoiți să voteze nici împotrivă, dar nici pentru aceste amendamente. Este un gest fără precedent în Parlamentul României, când toți parlamentarii unui județ fug pentru a nu vota investiții necesare oamenilor care i-au trimis acolo.
Prin urmare, vă prezint ce ar fi putut să se realizeze în Craiova dacă parlamentarii de la PSD nu ar fi fugit din sală ca niște lași, într-un dispreț absolut pentru alegători.

Reabilitarea Colegiului Național „Carol I“

Telenovela acestei clădiri-simbol a orașului se întinde pe mulți ani. Edilii PSD, fie că a fost vorba despre Lia Olguța Vasilescu sau Mihail Genoiu, s-au lăudat de fiecare dată că, pentru ei, clădirea Colegiului este o prioritate. Poate vă mai aduceți aminte că, la un moment dat, într-o ședință de Consiliu Local, Lia Olguța Vasilescu s-a plimbat cu un cărucior plin de documente pentru a arăta cum lucrează ei de zor pentru rezolvarea problemei. A lucrat atât de intens, încât în 2018, Primăria Craiova a fost obligată să transfere investiția către CNI. Numai că nici acolo nu s-au găsit bani, iar clădirea se degradează pe zi ce trece. De aceea, am solicitat alocarea sumei de 9 milioane de lei pentru demararea acestor lucrări. Nu cred că mai este nevoie să subliniez importanța istorică a acestei clădiri, care este un adevărat simbol nu doar al Craiovei, ci al întregii Oltenii.
Sursa de finanțare pe care am indicat-o este redistribuirea creditelor de angajament pentru anul 2019 în Anexa nr. 3/15/26 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice/Program 1324/Subprogramul „Lucrări în primă urgență“.

Demararea construcției unui spital de pediatrie

În întreaga Regiune de Sud-Vest nu există un spital clinic de pediatrie în care să fie tratați copiii. Un astfel de obiectiv de investiții ar deservi toate județele din regiune și ar reduce, în mod semnificativ, unul dintre cei mai rușinoși indicatori pentru România – mortalitatea infantilă. De altfel, Craiova este singurul centru universitar care nu dispune de un spital de pediatrie. Un astfel de spital ar urma să aibă aproximativ 500 de paturi și ar trebui construit la marginea orașului, deoarece normele europene impun între 7 și 10 mp de parc pentru fiecare pat. În plus, accesul la spital, precum și parcarea ar fi mult mai ușoare.
Pentru demararea acestui obiectiv, am solicitat suma de două milioane de lei pentru finanțarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

Închiderea inelului de centură al Craiovei

Inelul de centură al Craiovei este, după autostrada Craiova-Pitești, cea mai importantă investiție în infrastructură. Închiderea centurii de sud ar duce la reducerea traficului greu din oraș. De asemenea, terenurile de la periferia orașului pot deveni mai atractive pentru investitori și se pot constitui în zone unde se pot dezvolta parcuri industriale.
În anul 2019, Ministerul Transporturilor a prevăzut o finanțare de 0 lei credite bugetare, ceea ce echivalează cu suspendarea realizării acestui obiectiv. De aceea, am solicitat 60 de milioane de lei pentru investiția Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56 – DN 55 – DN 6 (Cod Obiectiv 872 – Învățământ, sănătate, infrastructură). Acestea sunt prioritățile orașului.

Nicolae Giugea

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS