Acasă Bani & Afaceri Publireportaj Conferința Internațională „Stat și Societate în Europa“

Conferința Internațională „Stat și Societate în Europa“

-


Astăzi se vor deschide lucrările celei de-a zecea ediții a Conferinței Științifice Internaționale „Stat și Societate în Europa“.
Timp de trei zile, miercuri, joi și vineri, 25, 26 și 27 octombrie, peste 80 de profesori și specialiști din țări precum Regatul Unit, Federația Rusă, Serbia, Bulgaria și România vor dezbate, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ și la Centrul de Restaurare al Facultății de Teologie din Craiova, subiecte științifice de actualitate, teme și direcții noi în cercetare, cultură și educație.
Longevitatea conferinței, precum și posibilitatea publicării tuturor articolelor susținute în două suporturi științifice editate de bibliotecă: „Românii în Istoria Europei“, respectiv „Journal of Humanities, Culture and Social Sciences“ explică numărul mare de participanți și prestigiul de care se bucură acest eveniment în lumea științifică și academică din țară și de peste hotare.

Participanții – profesori și cercetători, specialiști și doctoranzi în domeniile științelor umaniste, științelor sociale sau studiilor culturale – s-au înscris în cadrul conferinței cu titluri de actualitate. Toate informațiile privind desfășurarea conferinței, detaliile despre autori, prezentările personale ale tuturor participanților, programul manifestării și rezumatele tuturor comunicărilor înregistrate au fost reunite în Aman’s Book of Abstracts, un suport științific disponibil spre consultare și descărcare pe site-ul web al conferinței. Între participanții ediției din acest an se regăsesc specialiști în domeniile științelor politice, relații internaționale, sociologie, teologie, istorie și diplomație.
Conferința este structurată în două secțiuni. Prima dintre ele, devenită tradițională și desfășurată la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, va reuni panelurile consacrate unor domenii precum Istoria și Relațiile Internaționale, Diplomația și Studiile europene, Științele Politice și Sociale, Media, Drept, respectiv Studiile Culturale și de Securitate. De asemenea, tot la sediul central al bibliotecii este planificată secțiunea intitulată „An International Panel on Shifting World Orders“, un panel consacrat relațiilor internaționale și evoluțiilor globale, cu participarea unor reputați profesori și cercetători din țară și străinătate. Cea de-a doua categorie, „Discurs și Retorică în Societatea Contemporană“, se va desfășura la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Dată fiind desfășurarea conferinței în două locuri, deschiderea conferinței va fi prefațată printr-o serie de alocuțiuni pe care le vor rosti oameni de cultură de seamă precum: ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Ioan Scurtu și Corneliu Mihail Lungu, Academia Oamenilor de Știință din România, Nicolae Panea, prorector – Universitatea din Craiova și Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ și gazdă a evenimentului.
De asemenea, pentru programul general al conferinței s-a decis menținerea evenimentelor editoriale – lansările de carte. Nu mai puțin de șapte cărți vor fi lansate în cele trei zile ale conferinței. „Descrierea Olteniei la 1723“, în traducerea lui Mircea Gheorghe Abrudan, este una dintre surprizele acestei ediții. Cartea, realizată de Friedrich Schwantz von Springfels în secolul al XVIII-lea, reprezintă o cartografie complexă a Olteniei aflată în acele vremuri sub ocupația Imperiului Habsburgic (1718-1739). De asemenea, vor fi lansate cărțile: „Cuvinte, Oameni și Locuri din Istoria Bisericii Oltene. Însemnări și pilde de mărturisire creștină din paginile Ziarului Lumina“, autor preot Ioniță Apostolache, „Întoarcerea la românism“ și „Nevoia de românism. Interviuri, Comentarii“, autor Nicolae Melinescu, „Sârbii din România. Documentar și studii despre remodelarea identitară“, autori Andrei și Miodrag Milin, „Războiul informațional: standardizarea agresiunii informatice a Federației Ruse“, coord. Iulian Chifu și Oazu Nantoi, respectiv „Marea Unire în Parlamentul României“, ediția a II-a, autor Gheorghe Sbârnă.
„Anul acesta marcăm o cifră rotundă pentru cea mai longevivă conferință științifică internațională din Craiova – «State and Society in Europe». Ediția cu numărul 10 va reuni peste 80 de participanți din țări precum Regatul Unit, Serbia, Bulgaria, Federația Rusă și, evident, din România. La fel ca în cadrul edițiilor trecute, am păstrat structura de bază a conferinței, spațiile în care îi invităm pe craioveni să audieze și să comenteze comunicările și prezentările participanților sunt Biblioteca «Aman» și sediul Facultății de Teologie din Craiova. Am reușit, de asemenea, planificarea a nu mai puțin de șapte lansări de carte. Vorbim despre titluri noi, cărți din domeniile pe care conferința le include în graficul său. Le mulțumim tuturor celor care prin participare și prin susținerea unor comunicări de calitate fac posibilă continuarea acestei manifestări științifice“, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.
Cea de-a zecea ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Stat și Societate în Europa“ este organizată de Consiliul Județean Dolj prin Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ și Fundația „Alexandru și Aristia Aman“, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova, Facultățile de Științe Sociale, Litere și Teologie Ortodoxă.
Publicitate
Publicitate
Gazeta de Sud contribuie la dezvoltarea a sute de afaceri locale și transformă proiecte antreprenoriale în adevărate branduri.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.