Academicianul Basarab Nicolescu, oaspete la Consiliul Județean Dolj
Academicianul Basarab Nicolescu, oaspete la Consiliul Județean Dolj
Academicianul Basarab Nicolescu, oaspete la Consiliul Județean Dolj

Președintele Consiliu­lui Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, luni, la Palatul Administrativ, vizita academicianului Basarab Nicolescu, prezent la Craiova pentru inaugurarea bibliotecii dedicate exilului românesc din Paris, constituită prin importanta donație de carte a reputatului savant.
„Suntem foarte onorați să vă avem oaspete la Consiliul Județean Dolj și doresc să vă asigur că vă suntem recunoscători pentru că ați ales Biblioteca «Alexandru și Aristia Aman» din Craiova pentru a dona prețiosul dumneavoastră fond de volume și documente, un adevărat tezaur scris al exilului românesc de la Paris.
Apreciez că, în ceea ce privește instituțiile de cultură, consiliul județean a reușit, în acești ultimi ani, să realizeze numeroase investiții importante. Am avut de partea noastră și atuul accesării fondurilor europene, cu ajutorul cărora am restaurat și dezvoltat principalele noastre muzee – Muzeul de Artă și Muzeul Olteniei Craiova – prin proiecte care, însumate, depășesc 11 milioane de euro. Am construit un imobil destinat activității muzeale și suntem în plin proces de edificare a unuia nou, dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși. De asemenea, pentru Biblioteca Județeană «Aman», am atras fonduri și pregătim un alt demers prin care să punem în valoare o clădire splendidă, în care vom amenaja un muzeu al cărții“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, academicianul Basarab Nicolescu a afirmat: „Consider că este foarte important să construim în timp, iar evenimentul care va avea loc marți trece, cu siguranță, dincolo de noi. Din acest punct de vedere, apreciez faptul că Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman» are, în domnul Lucian Dindirică, un manager bun, un om de cultură, dar – și mai important – un vizionar.
Cred că un Muzeu al Exilului Românesc, care nu există în țara noastră, reprezintă o necesitate, având un rol esențial, nu de memorie, ci de a readuce cultura română acasă. Este, așadar, un demers în sprijinul reîntregirii culturii române, iar acum încerc să conving prieteni, familii, urmași să îmi urmeze gestul și să facă donații pentru acest muzeu. Mă bucur că avem un punct de pornire solid, este un lucru minunat și doresc să mulțumesc încă o dată, întrucât ceea ce realizăm la Craiova reprezintă un lucru peren“.
Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea cu academicianul Basarab Nicolescu au participat vicepreședintele CJ, Cosmin Vasile, directorul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Lucian Dindirică, prorectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Radu Constantinescu și decanul Facultății de Științe Sociale, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean.

Basarab Nicolescu: „Sunt îndrăgostit de Craiova, un oraş de mari potenţialităti cultu­rale şi spirituale”

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, alături de academicianul Basarab Nicolescu
Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, alături de academicianul Basarab Nicolescu

În toamna anului 2013, Biblioteca „Aman“ anunța perfectarea a două proiecte de o importanță colosală pentru zestrea de carte deținută, precum și pentru viața academică și culturală a orașului. Printr-un gest lăudabil, academicienii Dan Berindei și Dinu C. Giurescu hotărau trimiterea bibliotecilor personale la Craiova, la biblioteca publică. Mii de cărți, documente și volume inedite, piese de mobilier și tablouri au ajuns la Biblioteca „Aman“, constituindu-se în Biblioteca „Acad. Dan Berindei“, respectiv Biblioteca „Acad. Dinu C. Giurescu“. Istoria, relațiile internaționale și diplomația sunt domeniile cel mai bine reprezentate în cele două colecții de carte. Nu lipsesc publicistica și revuistica românească sau străină, nici edițiile unicat ale unor volume de memorii și corespondență celebre.
Inițial, nimeni nu anticipa efectele pe care cele două donații de carte aveau să le producă. Rând pe rând, alte colecții aveau să ajungă la „Aman“, dată fiind grija și priceperea dovedite în cazul primelor două impresionante biblioteci personale. Între timp, s-a reușit aducerea colecției de carte aparținându-i profesorului și istoricului V. Veliman, o serie impunătoare de cărți și documente despre cultura, civilizație și istoria otomană și turcă. Iar în luna februarie a acestui an (2016), urmare a întrevederii dintre managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Lucian Dindirică, și acad. Basarab Nicolescu, s-a decis transferarea a mii de volume, cărți-document, afișe, fotografii, ziare si reviste către Biblioteca „Aman“. O colecție unică, cum nu se mai găsește în nici o bibliotecă publică sau privată din lume.
În cursul lunii iulie 2016, colecția de cărți și documente a părăsit Parisul pentru a ajunge la Craiova. Intenția noastră constă în realizarea unei biblioteci unice ca importanță și relevanță la nivel național: Biblioteca exilului românesc la Paris – Basarab Nicolescu. Având menirea de a grupa lucrări și volume, documente, poze și însemnări ale generației exilului stabilită în Franța începând cu mijlocul secolului trecut, biblioteca exilului se vrea o mărturie solidă, o frescă documentară a activității literare și științifice a iluștrilor scriitori români din afara granițelor, precum și un neprețuit instrument de cercetare pentru toți cei preocupați de creația, atmosfera, angoasele și memoria scriitorilor stabiliți în diferite centre europene în răstimpul monopolizat de comunismul românesc.
Referindu-se la impor­tanța cunoașterii culturii exilului românesc și, implicit, la colecția personală pe care a inaugurat-o la bibliotecă, marți, acad. Basarab Nicolescu a declarat că era de mulți ani în căutarea unui „loc satisfăcător pentru a dona colecţia mea privind exilul românesc din Paris. Ocazia ideală s-a prezentat în mod neaşteptat la sfârşitul anului trecut, la colocviul centenarului naşterii lui Vintilă Horia, care a avut loc la Biblioteca «Aman». I-am spus câteva cuvinte domnului Lucian Dindirică despre preocuparea mea şi am văzut imediat că ochii i s-au aprins. A doua zi, mi-a spus că nu a dormit noaptea gândindu-se la ce i-am spus. Printr-o sincronicitate interesantă, i-am mărturisit că nici eu nu dormisem. După o vizită a spaţiilor bibliotecii şi o discuţie aprofundată, hotărârea mea definitivă era luată. Apoi lucrurile au mers foarte rapid. Am fost impresionat de profesionalismul domnului director Lucian Dindirică şi al colegilor lui. Acest fapt îmi dă mari speranţe. Donaţia mea ar putea constitui nucleul unui viitor Muzeu al Exilului Românesc, extrem de necesar culturii române. Craiova reuneşte toate condiţiile pentru realizarea unui astfel de muzeu. Adevărul este că sunt îndrăgostit de Craiova, un oraş de mari potenţialităti culturale şi spirituale“.
În legătură cu evenimentul programat pentru luna octombrie a acestui an, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, a declarat că: „O bibliotecă consacrată exilului este, fără doar și poate, o reușită. Un act reparatoriu pe care-l dedicăm memoriei scriitorilor exilului și un inestimabil inventar pe care-l punem la dispoziția cercetătorilor. Episodul donării colecției acad. Basarab Nicolescu către biblioteca noastră este unul special pentru noi, Domnia Sa fiind plină de solicitudine și amabilitate, cu atât mai mult cu cât o asemenea inițiativă se realizează în premieră pentru țara noastră. Ne propunem organizarea acestui spațiu în regim liber la raft, facilitarea accesului pentru cercetătorii și doctoranzii români fiind primul și cel mai important dintre proiectele noastre. Fără să fie legat organic de Craiova, academicianul Basarab Nicolescu a agreat ideea donării unei colecții inedite la «Aman». Explicația acestei opțiuni trebuie căutată, probabil, în condițiile de care dispune Biblioteca «Aman», grație sprijinului oferit de Consiliul Județean Dolj, și în vizibilitatea instituției noastre în rândul centrelor de cultură. Îi mulțumim pentru că a ales Craiova, Biblioteca «Aman», și îl asigurăm că biblioteca Domniei Sale va beneficia de un spațiu modern și decent, care sperăm că se va constitui într-un cadru de lucru plăcut și confortabil pentru toți cei care-i vor trece pragul. Ne bucurăm să spunem că Exilul se întoarce acasă, la «Aman»!”.
Biblioteca a fost inaugurată în data de 18 octombrie în prezența dona­torului, acad. Basarab Nicolescu, a oficialităților locale și a re­prezentanților mediului universitar craiovean.