19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCei care aveţi firme, atenţie! Impozitele se plătesc până pe 20 decembrie

Cei care aveţi firme, atenţie! Impozitele se plătesc până pe 20 decembrie

Luna aceasta, termenul de plată se devansează. Codul de procedură fiscală prevede această devansare, precum şi ce se întâmplă dacă data respectivă cade într-o zi nelucrătoare.

Firmele au un nou termen de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor către ANAF valabil doar în luna decembrie. Entităţile economice au obligaţia ca luna aceasta să îşi achite dările către stat până pe 20 decembrie. Practic, în fiecare an se devansează termenul de plată din luna decembrie.

Însă, anul acesta, impozitele se plătesc mai devreme decât de obicei, din cauză că acel termen dat de Codul de procedură fiscală cade într-o zi nelucrătoare.
Firmele trebuie să ştie că în ultima lună din an se devansează plata impozitelor. Fiscul poate calcula penalităţi de întârziere după acest nou termen, dacă firmele nu achită dările până atunci. Se consideră întârziere la plată dacă firmele nu respectă noul termen şi nu plătesc până pe 20 decembrie.

Într-o lună normală, termenul de plată este stabilit la data de 25 a fiecărei luni. În cazul în care 25 cade într-o zi nelucrătoare, atunci termenul se prelungeşte şi devine scadent în prima zi lucrătoare după data de 25.

Devansarea plăţilor în decembrie este prevăzută în Codul de procedură fiscală

În Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se prevede la art. 155 „Prevederi speciale privind scadența și declararea creanțelor fiscale“, la alin. (2) modalitatea prin care se face plata impozitelor în luna decembrie.


Este vorba despre impozitele şi contribuţiile datorate Fiscului, care în noua legislaţie fiscală se numeşte „organ fiscal central“. Astfel, la art. 155 din Legea nr. 207/2015 se prevede: „(2) Creanțele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadența și/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente și/sau se declară până la data de 21 decembrie“.

Potrivit aceluiaşi articol din Codul de procedură fiscală, în situația în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanțele fiscale sunt scadente în ziua lucrătoare dinainte de 21 decembrie. Tot până la acea dată (zi lucrătoare) pot fi declarate şi plătite impozitele, contribuţiile şi taxele.


Anul acesta, ziua de 21 decembrie cade sâmbăta, deci este zi nelucrătoare. Aşadar, termenul de plată este devansat pe 20 decembrie. Până pe 20 decembrie, firmele pot plăti impozitul pe venit, contribuţiile sociale pentru salariaţi, taxa pe valoarea adăugată, contribuţia asigurătorie pentru muncă etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS