Acasă Bani & Afaceri Black Friday doar cu numele

Black Friday doar cu numele

-

Mitul reducerilor de preț din perioada Black Friday este dărâmat anul acesta de craiovenii care se plimbă ore în șir printre rafturile magazinelor fără nici un rezultat
Mitul reducerilor de preț din perioada Black Friday este dărâmat anul acesta de craiovenii care se plimbă ore în șir printre rafturile magazinelor fără nici un rezultat

Vineri, în prima zi de reduceri, craiovenii nu s-au înghesuit în magazinele care au anunțat prețuri mai mici chiar cu 80%. Majoritatea oamenilor din Bănie cred că prețurile nu au scăzut deloc și că reducerile sunt numai cu numele.

Mitul reducerilor de preț din perioada Black Friday este dărâmat anul acesta de craiovenii care se plimbă ore în șir printre rafturile magazinelor fără nici un rezultat. Aceștia spun că prețurile afișate nu sunt cele adevărate și că reducerile sunt numai de fațadă. „Fac așa numai să ne ia ochii că au făcut reduceri. Ne tot uităm să ne cumpărăm un frigider, dar nu vedem nici o reducere. Cele la care ne uităm noi chiar nu sunt reduse pentru că le-am văzut și înainte și exact la același preț erau“, spune familia Antonescu. Oamenii trecuți de prima tinerețe se plimbă printre electrocasnice și încearcă să înțeleagă ce e cu „Black Friday-ul ăsta“. „La tot ce ne-am uitat până acum, nu am văzut o reducere mai mare care să merite să luăm produsul acum decât în oricare altă perioadă a anului. Frigiderele și mașinile de spălat sunt în general reduse cu 90 de lei. Toate sunt reduse cu 90 de lei. O sumă nesemnificativă pentru vâlva care s-a tot făcut cu reducerile astea“, spune familia Andrei, care vrea să își cumpere o mașină de spălat.

Reducerile – „praf
în ochi“

Dacă familiștii își caută electrocasnice ori produse care să le facă munca mai ușoară, tinerii vor electronice. De la telefoane, tablete, laptopuri, televizoare și până la sisteme audio, tinerilor nu le scapă din vedere nici un detaliu. Se uită la prețuri, se plimbă printre toate exponatele, compară prețul redus cu cel vechi, fără să uite să ia în calcul calitatea produsului. „Mă uit să-mi iau un Iphone 5S, dar reducerea nu e atât de mare pe cât m-am așteptat. L-am văzut pe un site la prețul de 1.500 de lei de la 2.400 de lei. Însă, atunci când am vrut să-l comand, site-ul nu a mers, cum era de așteptat. Acum îl văd aici cu reducere de numai 150 de lei. Bătaie de joc!“, ne spune Iulian Dinu.

Tigăi la reducere

La fel ca în fiecare an, tigăile au fost foarte căutate
La fel ca în fiecare an, tigăile au fost foarte căutate

Tigăile, la fel ca în fiecare an, au fost foarte căutate de către gospodinele din Bănie. Cum a intrat în magazin, Cristina Pistorel s-a oprit direct în locul în care erau expuse tigăile. „Și anul trecut, de Black Friday tot tigaie mi-am cumpărat. Și acum la fel, nu mă pot abține, am venit direct la tigăi. Este redusă de la 63 de lei la 47“, spune Cristina Pistorel. Prin toată agitația formată în magazin sunt multe persoane care vin, se uită și apoi pleacă așa cum au venit. Însă, sunt și oameni care văd reduceri în adevăratul sens al cuvântului la produsele pe care le urmăresc de câteva luni. O tânără are în brațe o perie rotativă pe care spune că a dat 160 de lei. „Îmi doream peria asta de vreo jumătate de an, dar mereu a fost 240 de lei. Acum am prins-o la ofertă și nu am ezitat să o pun în coșul de cumpărături“, spune Iustina.

„Umflă prețurile cu câteva zile înainte de reduceri ca apoi să pară o reducere uluitoare“

Și cum împătimiții modei nu aveau cum să nu profite de reducerile de Black Friday, reprezentanții marilor lanțuri de magazine s-au gândit din timp la acest aspect și au făcut reduceri și la haine. Cu toate acestea, în magazine sufla vântul pentru că prețurile, deși reduse cu 50%, mai lăsau de dorit. Numai un pulover de firmă costa înainte de reduceri 220 de lei, iar după ce i s-a aplicat reducerea aferentă, acesta a ajuns să valoreze 110 lei. „Mă uitam la un pulover, dar mi se pare exagerat de scump. Umflă prețurile cu câteva zile înainte de reduceri ca apoi să pară o reducere uluitoare. Eu chiar cred că cei 110 lei reprezintă prețul real al puloverului și de fapt nu e vorba de nici o reducere“, susține Alina Stancu.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.