20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în caz de faliment

Agenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în caz de faliment

Toate agenţiile de turism, touroperatoare şi detailiste, au la dispoziţie 60 de zile pentru a trimite o copie după poliţa de asigurare încheiată conform noilor prevederi, fără clauză de franşiză, în caz contrar urmând să le fie retrasă licenţa de funcţionare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu, potrivit capital.ro.

Luni, a apărut în Monitorul Oficial un Ordin al ministrului delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, privind asigurarea turistului în cazul insolvabilităţii sau falimentului unei agenţii de turism.

„Am creat un fel de moment zero. Începând de astăzi (marţi – n.r.), toate agenţiile de turism au timp de 60 de zile pentru a ne trimite copie după poliţa de asigurare şi să contabilizăm astfel toate agenţiile touroperatoare şi pe cele detailiste care funcţionează pe teritoriul României. Altfel, li se va retrage licenţa. Prin aceasta, creşte, în primul rând, siguranţa turistului pentru că riscul în caz de insolvabilitate sau de faliment nu se mai transferă asupra turistului. Până acum exista o excepţie prin care o societate de turism putea să încheie o poliţă de asigurare cu franşiză de până la 80%. Dacă o agenţie detailistă avea, de exemplu, o poliţă de asigurare de 10.000 de dolari, dacă încheia poliţa de asigurare cu clientul cu 80% franşiză, asta însemna că în caz de insolvenţă sau faliment a agenţiei sau a touroperatorului răspundea doar în limita sumei de 2.000 de dolari, diferenţa de 8.000 de dolari era o sumă care era transferată turistului Noua măsură nu se va regăsi în preţul pachetelor turistice pentru că erau 400 sau 500 de societăţi de turism care aveau astfel de poliţe de asigurare încheiate, majoritatea touroperatorilor având poliţe de asigurare integrale, fără franşiză. Turistul nu ştia, de cele mai multe ori, de existenţa acestei franşize. Acest act normativ vizează numai siguranţa şi confortul turistului. Este pentru prima dată când am reglementat că turistul este beneficiarul poliţei de asigurare, indiferent dacă a achiziţionat pachetul de turism de la agenţia touroperatoare sau de la cea detailistă. Este normal ca turistul să primeze”, a precizat Răzvan Filipescu.

Actul normativ, care vizează creşterea siguranţei turistului, a rezultat în urma analizelor reprezentanţilor ANT, ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Uniunii Naţionale a Asigurătorilor şi Reasigurătorilor din România. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS