13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIMM-urile din Regiunea Dunării, aşteptate în octombrie la "Danube Financing Dialogue"

IMM-urile din Regiunea Dunării, aşteptate în octombrie la „Danube Financing Dialogue”

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din Regiunea Dunării vor putea participa, între 30 şi 31 octombrie, la Bucureşti, la cea de-a treia ediţie a manifestării „Danube Financing Dialogue”, unde vor avea ocazia să intre în contact cu potenţialii investitori. „Reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii şi ai instituţiilor financiare din Regiunea Dunării vor avea posibilitatea de a se reuni şi discuta, în jurul aceleiaşi mese, în cadrul unor întâlniri directe şi sesiuni de tip matchmaking”, se menţionează într-un documentul transmis agenţiei Agerpres.

La dialog sunt aşteptaţi aproximativ 200 de participanţi interesaţi să identifice posibilităţi de finanţare, precum şi noi domenii de activitate în Regiunea Dunării. În plus, vor fi prezenţi la eveniment reprezentanţi ai Comisiei Europene, Băncii Naţionale a României, Băncii Centrale a Austriei, Băncii Centrale Europene, Fondului European de Investiţii şi Băncii Europene de Investiţii. Cea de-a doua ediţie a „Danube Financing Dialogue” a avut loc la Belgrad, în luna ianuarie 2013, fiind găzduită de Banca Centrală a Serbiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS