10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLegea care împiedică practicile abuzive ale băncilor

Legea care împiedică practicile abuzive ale băncilor

Actul normativ modificat înlesneşte calea în instanţă pentru declararea unei clauze contractuale drept abuzive. Cel mai important lucru este că pot fi eliminate astfel de clauze inclusiv de la contractele de credit aflate în derulare.

Descarca de aici ANEXA – LISTA cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive cuprinzand clauzele abuzive.

Încă o lovitură legislativă este dată băncilor din România, dar, din păcate, tardivă. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori a fost modificată recent, astfel că oamenii au acum posibilitatea de a avea câştig de cauză în faţa băncilor pe căi mai uşoare. Facem precizarea că pe tot parcursul legii, termenul de „comerciant“ se înlocuieşte cu termenul de „profesionist“, pentru a fi în armonie cu legislaţia europeană. Comerciantul – alias profesionistul – va fi obligat de organele de control să modifice clauzele abuzive pe care le-a impus consumatorului, după ce Protecţia Consumatorilor sesizează direct instanţa de fond. Cea mai importantă prevedere este aceea că pot fi modificate chiar şi contractele în curs de derulare, de executare. Articolul 12 din legea respectivă are, de acum, următorul cuprins: „(1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. (2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art.11“. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor înfiinţate potrivit legii pot chema în judecată pe profesionistul (adică firma, banca sau orice vânzător de bunuri sau servicii) care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, pentru ca instanţa să dispună încetarea clauzelor respective şi eliminarea lor din contract.
Totuşi, consumatorii nu au din prima câştig de cauză în faţa băncilor sau a altor companii. Legea nr. 193/2000 modificată anul acesta prevede că, „dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit“.

Reclamaţii mai puţine la adresa băncilor

În ultimul an s-au diminuat simţitor reclamaţiile la adresa băncilor înregistrate la Protecţia Consumatorilor. Anul acesta, numărul total de reclamaţii se numără pe degete. Dan Vasile, comisar în cadrul Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (CJPC) Dolj, spune că după valul de reclamaţii cauzat de OUG nr. 50/2010, în prezent foarte puţine persoane reclamă clauze abuzive în contractele de credit încheiate de bănci cu consumatorii. El a mai spus că transformarea termenului de „comerciant“ în „profesionist“ este pur formală şi nu obligă nicidecum la schimbarea contractelor existente între consumatori şi operatorii economici, bănci sau alţi parteneri comerciali. CJPC Dolj precizează că, până acum, o bancă sau un comerciant care aveau clauze abuzive în contracte era reclamată la judecătorie, pe când acum se vor trimite cererile direct la tribunal, ceea ce înseamnă că o cauză se poate soluţiona mai repede. „Hotărârea instanţelor este supusă numai apelului, ceea ce înseamnă că se scurtează calea de rezolvare a unei astfel de probleme privind clauzele abuzive“, a declarat pentru GdS comisarul Dan Vasile. Clauze abuzive introduse de bănci în contractele cu clienţii au fost catalogate anii trecuţi, când mai mulţi clienţi s-au adresat instanţelor (şi au câştigat) când banca introdusese un comision de risc sau o expresie de genul „banca poate modifica unilateral dobânda pe parcursul derulării creditului (…)“. În prezent, craiovenii care au credite bancare mai reclamă la organele abilitate fie un comision de administrare a contului necuvenit, fie faptul că banca nu doreşte să îi facă refinanţare la un credit.
Lista completă a clauzelor contractuale considerate abuzive poate fi consultată în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 modificată luna aceasta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS