La sfârșitul lunii septembrie, datoria externă totală a României era de 97,9 miliarde de euro, în creștere cu 8,6 miliarde de euro comparativ cu septembrie 2010, iar dacă ritmul actual de creștere se va păstra, cel târziu în ianuarie 2012 vom depăși pragul psihologic de 100 de miliarde de euro, moment care în mod sigur va genera din nou întrebări de genul „unde s-au dus banii?“. Care este structura acestei datorii și cine ne-a împrumutat?, scrie Cristian Orgonaș pe blogul său.
Datoria externă totală
Din datoria externă în valoare de 97,9 miliarde de euro, datoria pe termen mediu și lung însumează 75,3 miliarde de euro, în creștere cu 3,6 miliarde de euro în ultimele 12 luni, iar datoria pe termen scurt 22,6 miliarde de euro, cu 5 miliarde de euro peste cea din septembrie 2010. Din datoria pe termen mediu și lung, 20,3 miliarde de euro reprezintă datoria publică și public garantată, în creștere cu 2,9 miliarde de euro în ultimul an. Mai departe, datoria negarantată public – respectiv datoriile companiilor – însumează 36,9 miliarde de euro, în scădere cu 0,8 miliarde de euro față de septembrie 2010, în timp ce depozitele nerezidenților au crescut cu 0,5 miliarde de euro și au ajuns la 8,2 miliarde de euro. La aceste sume se adaugă cele aproape zece miliarde de euro care au venit de la FMI și au intrat direct în conturile BNR.
Datoria publică externă
Însumează 18,7 miliarde de euro, cel mai mare creditor fiind Uniunea Europeană, cu 5 miliarde de euro – acești bani au fost virați ca parte a acordului cu FMI. La aceste 5 miliarde se adaugă încă 2,2 miliarde de euro virați de FMI direct în conturile Ministerului de Finanțe. Mai datorăm 6 miliarde de euro altor instituții multilaterale de tipul BIRD, BEI sau BERD, în timp ce emisiunile de obligațiuni însumează 4,3 miliarde de euro, cei mai mari creditori fiind Deutsche Bank și Erste cu 1,4 miliarde de euro, respectiv 1,1 miliarde de euro. Practic, 70% din datoria publică externă a României este către organismele financiare internaționale, situație care are atât avantaje (dobânzi mai mici), cât și dezvantaje (constrângerile impuse de FMI & co).
Datoria externă garantată public
Însumează 1,54 miliarde de euro, principalii creditori fiind și în acest caz instituțiile multilaterale, cu 56% din total (datorăm BEI 0,32 mld. euro, BIRD 0,18 mld. euro, BERD 0,1 mld. euro), investitorii privați deținând restul de 44%. În acest tip de datorie intră în principal împrumuturile pe care companiile le fac cu garanția statului, cel mai des fiind vorba despre companii de stat care fără aceste garanții ori nu s-ar putea împrumuta, ori dobânzile ar fi prea mari. Totuși, statul poate garanta și împrumuturile companiilor private – spre exemplu, Ford a luat de la BEI 0,4 miliarde de euro cu garanții guvernamentale, banii urmând a fi investiți în fabrica de la Craiova.
Datoria externă negarantată public
Totalizează 36,9 miliarde de euro, sumă din care 3,2 miliarde de euro au venit de la instituțiile multilaterale (BERD 1,8 mld. euro, BEI 0,94 mld. euro), iar restul de la creditori privați. Practic, aici intră împrumuturile externe contractate de companii inclusiv bănci, iar dacă analizăm evoluția istorică observăm că cea mai mare creștere anuală a avut loc în 2007 și 2008, ani în care datoria negarantată public a crescut cu 8,5 mld. euro, respectiv 10,4 mld. euro. Pentru comparație, în ultimii trei ani, acest tip de datorie a crescut cu doar 1,4 miliarde de euro.
Datoria pe termen scurt
Reprezintă datoria externă a cărei scadență nu depășește un an, însă BNR nu prezintă date în ceea ce privește structura acestei datorii. Datoria pe termen scurt a crescut cu 20 de miliarde de euro între 2005 și 2008, a urmat o scădere semnificativă în 2009, apoi o nouă creștere de peste 8 miliarde de euro în 2010 și 2011.
Datoria externă pe termen scurt este formată atât din capitaluri speculative (bani fierbinți), cât și din împrumuturile pe termen scurt – de regulă un an – pe care companiile (bănci și multinaționale în special) le‑au primit din străinătate, iar în momentul în care situația economică se înrăutățește, capitalurile speculative sunt primele care ies din țară, evoluție care pune presiune pe cursul valutar.
Prin urmare, cu cât nivelul datoriei pe termen scurt este mai mare, cu atât mai vulnerabilă este moneda unei țări.
