Economiştii şi contabilii de la zeci de firme craiovene, respectiv de la instituţii publice, au fost instruiţi ieri la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, privind modul de completare, de depunere şi de validare a Declaraţiei unice (Declaraţia 112), numită de legiuitor „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“. Din luna februarie, firmele vor depune pe internet această declaraţie, fără să mai fie nevoite să meargă la ghişeele Fiscului, Pensiilor, Şomajului sau Casei de Asigurări de Sănătate. Totuşi, până la 1 iulie, firmele mici, care nu au acces la internet sau care nu şi-au procurat un certificat digital, mai pot depune declaraţiile la ghişeu pe suport electronic, doar că trebuie însoţite de Declaraţia pe format de hârtie semnat şi ştampilat. Este a doua săptămână în care Fiscul organizează astfel de discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri, iar următoarea sesiune de dezbateri va avea loc pe 26 ianuarie. „Au avut loc astăzi (ieri – n.r.) dezbateri privind Declaraţia 112 atât în Craiova, cât şi la administraţiile noastre fiscale din judeţ: Segarcea, Băileşti, Filiaşi, Calafat“, a spus Mihai Antonescu, director executiv adjunct al DGFP Dolj. Reprezentanţii firmelor au primit explicaţii detaliate despre cum trebuie procedat în cazul Declaraţiei unice, iar oamenii Fiscului le-au răspuns la întrebări celor interesaţi. „«Anexa asigurat» se întocmeşte prima dată şi cuprinde datele asiguraţilor şi coasiguraţilor“, a spus Antonescu. Economiştii trebuie să ştie că în Declaraţia 112, în această secţiune numită „Anexa asigurat“ se trec şi concediile medicale, respectiv scutirile de care au beneficiat angajaţii.
Secţiunea C include
şi drepturile de autor
Atunci când persoanele au venituri profesionale, acestea se vor înregistra în Secţiunea C a declaraţiei. În această secţiune se trec şi veniturile profesionale din contractele de drepturi de autor sau din convenţiile civile, pentru care tot angajatorii trebuie să evidenţieze şi să reţină contribuţiile. Tot aici se vor trece şi indemnizaţiile primite de consilierii locali sau de cei judeţeni. După cum GdS a prezentat săptămâna trecută, detaliile despre completarea şi validarea Declaraţiei 112 sunt cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 1397/2010, publicată în Monitorul Oficial 897 din 31 decembrie 2010. Probleme vor fi la depunerea declaraţiei unice, pentru că validarea se face în termen de 48 de ore de la depunerea declaraţiei prin internet, iar dacă există şi cea mai mică eroare, atunci întreaga declaraţie este respinsă, softul afişând şi tipul erorii. Deci, firmele şi ceilalţi plătitori de contribuţii şi impozit pe venit trebuie să depună din timp declaraţia, pentru a se încadra în termenele legale care au fost şi până acum şi să aibă timp să remedieze greşelile.
Firmele care şi-au trimis oamenii ieri la Finanţe au fost interesate de modul de obţinere a certificatului digital. Antonescu le-a răspuns oamenilor că sunt şi alte firme în curs de autorizare pentru eliberarea certificatului digital, pe lângă cele trei existente, care nu fac faţă valului de cereri din toată ţara.
Softurile nu există
până acum
HG nr. 1397/2010 prevede că angajatorii au obligaţia depunerii Declaraţiei 112 prin portalul e-Romania. Numai că acesta afişează un text mare „Site-ul este în construcţie“. De asemenea, pe site-ul oficial, ANAF îşi informează contribuabilii că „Sunt în curs de finalizare aplicaţiile informatice necesare completării, semnării, transmiterii şi validării declaraţiei D112“, deşi de la începutul lunii viitoare trebuie depuse asemenea declaraţii unice prin internet, pentru activitatea lunii ianuarie.
Trei firme autorizate pentru certificate digitale
Pentru a transmite o declaraţie fiscală prin mijloace electronice trebuie obţinută o semnătură electronică, printr-un certificat digital. Potrivit legislaţiei în vigoare, certificatele digitale se obţin de la furnizori de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Doar trei firme sunt autorizate de Finanţe să elibereze certificate digitale: CERT SIGN (www.certsign.ro), DIGI SIGN (www. digisign.ro) şi TRANS SPEED (adresă: www. transspeed.ro). Situaţia depunerilor declaraţiei unice prin mijloace electronice la distanţă şi a certificatelor digitale este reglementată de Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 858/2008, Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2520/2010 şi Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2568/2010.