17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriConcediul de odihnă în ţările europene

Concediul de odihnă în ţările europene

Nu de puţine ori, angajatorii trec peste litera legii şi le impun angajaţilor propriile reguli, iar concediul de odihnă al salariaţilor este unul din cele mai afectate drepturi. Potrivit specialiştilor, este extrem de important ca angajaţii să ştie ce prevede legislaţia cu privire la acest drept, mai ales când lucrează în străinătate.
Spania, de exemplu, este una dintre ţările cu cele mai multe zile libere. Potrivit codului muncii spaniol, concediul de odihnă anual se stabileşte prin convenţie colectivă de muncă sau prin contractul individual de muncă şi nu poate fi mai mic de 30 de zile. În afară de concediu de odihnă, legislaţia prevede acordarea unui anumit număr de zile libere, remunerate, pentru evenimente familiale deosebite (naştere, moarte, căsătorie etc.), care variază în funcţie de eveniment şi de gradul de rudenie dintre angajat şi subiectul evenimentului (căsătorie: 15 zile; naştere: două zile; înmormântare, accident, boală gravă, spitalizare sau intervenţie chirurgicală fără spitalizare cu recomandare de repaus la domiciliu a unei rude până la al doilea grad: două zile, iar în cazul în care lucrătorul este nevoit să se deplaseze din localitate: patru zile; schimbarea domiciliului: o zi). „De asemenea, în afară de concediu de odihnă şi zilele libere acordate în cazul unor evenimente familiale, salariatul mai are dreptul şi la zilele libere declarate prin lege sărbători publice. În Spania sunt 14 sărbători publice anual, dintre care două locale. Sunt considerate obligatoriu sărbători naţionale: Crăciunul, Anul Nou, 1 mai şi 12 octombrie (Ziua Naţională a Speranţei)“, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Reglementarea concediului de odihnă şi a altor zile libere în Italia

În Italia, aspectele legate de concediul de odihnă sunt reglementate prin contractele colective de muncă la nivel sectorial. În construcţii, de exemplu, durata concediului anual de odihnă este de patru săptămâni calendaristice (angajaţii care au lucrat mai puţin de un an la angajatorul respectiv beneficiază de un concediu de odihnă proporţional cu perioada lucrată). În sectorul asistenţei acordate persoanelor (menajere, îngrijitoare), indiferent de durata programului, angajatul are dreptul la o perioadă de concediu de 26 de zile lucrătoare (nu se iau în calcul duminicile şi sărbătorile legale din timpul săptămânii).
„În cazul lucrătorilor care nu au cetăţenie italiană şi care au nevoie de un concediu pe o perioadă mai mare de timp, pentru a reveni în vizită în statul de origine, este posibilă cumularea concediilor corespunzătoare pentru doi ani de serviciu, după obţinerea acordului angajatorului în acest sens“, notează anofm.ro, care precizează că, în cazul căsătoriei, lucrătorul beneficiază de 15 zile calendaristice consecutive libere, retribuite (salariul lunar, la care se adaugă diverse indemnizaţii). Angajaţii mai beneficiază de liber şi în următoarele zile: 1 ianuarie – Revelion; 6 ianuarie – Bobotează; ziua de luni după Paşte; 25 aprilie – Aniversarea eliberării; 1 mai – Ziua Muncii; 2 iunie – Ziua Republicii; 15 august – Sf. Maria; 1 noiembrie – Ziua Tuturor Sfinţilor; 8 decembrie – Immacolata Concezione; 25 decembrie – Crăciunul; 26 decembrie – Sf. Ştefan; ziua sfântului protector al oraşului.

Reglementarea concediului de odihnă şi a altor zile libere în Marea Britanie

Potrivit Reglementărilor privind timpul de muncă, lucrătorii (inclusiv cei cu program de muncă parţial, cât şi angajaţii agenţiilor de muncă temporară) au dreptul la concediu de odihnă anual plătit de minimum 28 de zile. În afara concediului de odihnă, angajaţii au dreptul la timp liber pentru activităţi sindicale sau pentru soluţionarea unor probleme urgente în care sunt implicaţi membri de familie sau persoane aflate în întreţinere / îngrijire (Compassionate Leave).
Angajatorii nu sunt însă obligaţi să acorde zile libere plătite în zilele de sărbătoare publică, regimul acestor zile fiind stabilit în cuprinsul contractelor de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII