7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPauză la depunerea cererii de finanţare pe POR

Pauză la depunerea cererii de finanţare pe POR

Persoanele interesate să acceseze finanţări prin Programul Operaţional Regional (POR) mai au la dispoziţie aproximativ o săptămână pentru a depune cererile de finanţare pentru proiectele concepute. Asta, deoarece, potrivit unui comunicat emis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru POR, „depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007- 2013 se poate realiza până pe 18 decembrie 2009, inclusiv“. În plus, în perioada 21 decembrie 2009 – 10 ianuarie 2010, activităţile specifice evaluării, selecţiei şi contractării cererilor de finanţare depuse în cadrul POR vor fi întrerupte. „Activităţile aferente procesului de evaluare, selecţie şi contractare a cererilor de finanţare depuse până la această dată, indiferent de etapa în care se află, vor fi reluate pe 11 ianuarie 2010. Prin excepţie, în perioada 21 decembrie 2009 – 10 ianuarie 2010 se vor derula vizitele la faţa locului specifice etapei precontractuale, care au fost planificate (la data emiterii prezentei instrucţiuni, adică pe 8 decembrie), precum şi activităţile aferente avizării şi semnării contractelor de finanţare“, se arată în instrucţiunea Autoritatea de management pentru POR.
În ceea ce priveşte activităţile de evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor deja depuse, la rândul lor, acestea vor fi întrerupte pe 21 decembrie 2009 şi vor fi reluate pe 11 ianuarie 2010, dată de la care se vor relua calculul termenelor procedurale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS