25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMorega îl ameninţă pe şeful DGFP Gorj că îi rupe picioarele

Morega îl ameninţă pe şeful DGFP Gorj că îi rupe picioarele

Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, doreşte ca Finanţele Publice şi Garda Financiară să înceteze controalele în perioada campaniei electorale.

Liderii liberalilor gorjeni sunt nemulţumiţi de faptul că instituţiile care au atribuţii de control au înteţit în ultima perioadă verificările la firmele din judeţ. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, le-a propus şefilor de instituţii deconcentrate să renunţe complet în perioada campaniei electorale la controale, pentru a elimina orice suspiciuni în ceea ce priveşte substratul politic al verificărilor. Peneliştii susţin că actualii şefi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP), ai Gărzii Financiare sau ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj dau dovadă de imparţialitate întrucât au ajuns în fruntea instituţiilor pe care le conduc prin sprijinul nemijlocit al PD-L sau PSD şi acum s-ar simţi obligaţi să îşi plătească „datoriile“ faţă de cei care i-au propulsat în funcţii. Dan Ilie Morega este nemulţumit de faptul că inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice i-au „călcat“ comuna natală, Padeş, şi au început să îi amendeze pe întreprinzătorii locali.

„Dacă îl prind pe la Padeş, îi rup picioarele!“

Pentru a fi sigur că firmele din comuna Padeş nu vor mai fi „vizitate“ de angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Morega l-a ameninţat public pe Ion Cupă, directorul DGFP, că îi va rupe picioarele dacă va mai trece prin localitatea în care s-a născut liberalul-şef. „Să nu îl mai prind prin Padeş cu ameninţări şi controale faţă de agenţii economici. Dacă îl prind pe acolo, îi rup picioarele! I-a dat o amendă de 8.000 de lei unui om de afaceri din Pocruia. Este inadmisibil să se întâmple aşa ceva, ca oamenii care muncesc şi creează locuri de muncă să fie încărcaţi de amenzi. Îi avertizez foarte serios şi pe cei de la Garda Financiară, de la DSV şi de la Mediu să îşi vadă de treabă. În campanie se suspendă amenzile. Le voi face plângeri penale din partea mea, ca parlamentar, şi nu aici, ci la Parchetul General, dacă vor continua cu ceea ce fac în prezent. Umblă toţi după bani pentru campanie“, a declarat Dan Ilie Morega, care a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în celebrul dosar „Bani pentru partid“, în care şefi de deconcentrate au fost puşi să strângă fonduri pentru alegerile europarlamentare.

Ion Cupă nu renunţă la controale

Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, Ion Cupă, a declarat că verificările şi controalele vor continua şi pe parcursul campaniei electorale, pe întreg teritoriul judeţului. Potrivit lui Ion Cupă, nu există nici o prevedere legislativă, pentru ca verificările să poată să fie oprite în perioada vreunei campanii electorale: „Eu nu pot să iau decât în glumă povestea cu picioarele rupte. Oricum, dacă va apela la astfel de practici, eu am asigurare şi privată, şi de stat. Dacă este să întrerupem controalele, asta ar însemna să abdic de la legislaţie şi să nu ne mai exercităm atribuţiile. Nu poţi să împiedici o inspecţie fiscală. Selecţia firmelor se face după criterii clar stabilite. Nici nu ştiu dacă în momentul de faţă sunt controale pe undeva. Dacă există în programul de control o societate, trebuie să o verificăm. Ce ar însemna ca orice om politic să ceară astfel de lucruri?! Noi nu facem controale politice“, a declarat Ion Cupă, venit în fruntea DGFP Gorj din judeţul Mehedinţi cu sprijinul liderului Organizaţiei Judeţene a PD-L, Ionel Manţog. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII