18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFermierii pot accesa peste 161 de milioane de euro pentru exploataţiile agricole

Fermierii pot accesa peste 161 de milioane de euro pentru exploataţiile agricole

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide în perioada 7 septembrie – 2 octombrie cea de-a cincea sesiune a Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“, prin care fermierii pot depune proiecte în valoare de 161.273.139 de euro.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în cele patru sesiuni anterioare ale măsurii au fost depuse 3.581 de proiecte cu o valoare publică de 984.814.382 de euro.
De asemenea, conform datelor APDRP, până pe 28 iulie, au fost contractate 1.259 de proiecte, cu o valoare publică de 353.017.542 de euro. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiţi conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului – a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE1 (unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei – n.r.) şi care este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol.
Prin Măsura 121 se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de 50% – 75 % (pentru perioada 2007-2009), respectiv în proporţie de 40% – 65% (pentru perioada 2010-2013) din valoarea eligibilă a proiectului, fondurile reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 121 este de 5.000 de euro – această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS