14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriEuroparlamentarii pot deveni milionari pe spezele contribuabililor

Europarlamentarii pot deveni milionari pe spezele contribuabililor

Un raport intern al Parlamentului European (PE) a relevat fraude sistematice din partea europarlamentarilor cu banii europeni pe care îi pot încasa în această calitate. O organizaţie britanică a calculat că aceste abuzuri permit unui membru PE să bage în buzunar peste un milion de euro într-un mandat de cinci ani.
TaxPayers' Alliance (Alianţa Contribuabililor), o organizaţie neguvernamentală britanică înfiinţată în 2002, care militează pentru scăderea impozitelor, a obţinut un raport secret al Parlamentului European, întocmit încă de anul trecut de Robert Galvin, şeful organismului pentru audit intern al PE, care dezvăluia câteva cazuri flagrante de fraude cu indemnizaţiile la care au dreptul europarlamentarii. Pornind de la acest raport, organizaţia arată cum aceştia pot băga în buzunare mai mult de un milion de lire sterline (peste 1,2 milioane de euro) în timpul mandatului lor de cinci ani, recurgând la diverse artificii cu plăţile, indemnizaţiile şi deconturile la care au dreptul. Raportul confidenţial al organismului de audit dezvăluie fraudele extraordinare la care au recurs europarlamentarii pentru a-şi însuşi banii alocaţi pentru cheltuielile cu personalul, bani plătiţi de contribuabilii europeni, scrie săptămânalul britanic, The Sunday Times. Documentul arată că unii membri ai PE au cerut banii pentru plata unor asistenţi inexistenţi, le-au dat bonusuri de până la o dată şi jumătate salariul anual şi au deturnat banii publici înspre companii-paravan. Galvin mai spune în document că supraîncărcarea facturilor este o practică obişnuită a europarlamentarilor.

Raport confidenţial

Raportul de 92 de pagini a fost elaborat anul trecut în ianuarie, dar nu a fost dat publicităţii, precizează The Sunday Times. Galvin s-a bazat pe verificarea unui eşantion reprezentativ de 167 de plăţi – dintr-un total de 4.686 -, care s-au făcut în octombrie 2004, ceea ce
sugerează că el a descoperit numai o mică parte din practicile corupte la care au recurs unii dintre cei 785 de membri ai Parlamentului European, mai scrie The Sunday Times. Existenţa raportului Galvin a fost dezvăluită prima dată anul trecut, când Chris Davies, un europarlamentar britanic liberal-democrat, care a citit documentul, a refuzat să semneze o înţelegere de confidenţialitate şi a făcut publice unele cifre. Dezvăluirile sale despre corupţia din PE au stârnit interes în întreaga Uniune Europeană, dar, în pofida situaţiei jenante, plenul PE a votat pentru păstrarea confidenţialităţii raportului.
Pentru ca europarlamentarii să folosească toată suma pusă la dispoziţie pentru cheltuieli cu personalul, au acordat la sfârşit de an bonusuri ce se ridică la până de 19,5 ori salariul lunar al asistenţilor; un europarlamentar a cerut bani pentru muncă de secretariat, pe care i-a vărsat apoi unei creşe al cărei manager era un politician local din partidul politic al respectivului europarlamentar; alteori, plăţile au intrat direct în seifurile unor partide politice naţionale. Pe de altă parte, unii asistenţi şi-au dublat veniturile încasând compensaţii de la europarlamentarii care au ieşit din Parlament şi primind în acelaşi timp salarii de la parlamentarii care au venit în locul lor.

Europenii contribuie, europarlamentarii sunt şi ei oameni….

TaxPayers' Aliance arată că, într-un mandat complet, membrii PE pot încasa aproape 450.000 de lire (aproximativ 507.000 de euro) ca alocaţii pentru cheltuielile de personal, chiar dacă angajează doar câţiva asistenţi propriu-zişi cu normă întreagă.
Organizaţia a calculat că europarlamentarii care cer indemnizaţia maximă de 257 de lire (289 de euro) pe zi, dacă stau într-o locuinţă ieftină, pot băga în buzunar din această sursă 105.000 de lire (118.000 de euro) în cinci ani. Ei mai pot obţine 217.800 de lire (245.000 de euro) din decontarea unor cheltuieli de birou, dacă spun că locuinţa lor funcţionează şi ca birou parlamentar. Pentru a primi aceşti bani nu este nevoie de chitanţe, menţionează The Sunday Times.
Tot lipsa obligativităţii de a aduce chitanţe care să justifice cheltuielile de călătorie le permite europarlamentarilor să primească 54.000 de lire pentru care nu trebuie să plătească impozite, deşi fac deplasări regulate între Bruxelles şi ţara lor de origine. Ei se bucură în final şi de avantaje la pensionare pentru cât au lucrat la Bruxelles, banii din pensia de europarlamentar fiind mai mulţi decât cei pe care i-ar primi la pensie colegii lor din parlamentul naţional (în cazul Marii Britanii). TaxPayers' Alliance a calculat că ar fi vorba de 350.000 de lire (394.000 de euro) pentru un mandat complet. În concluzie, în total, la rata actuală de schimb, valoarea totală a profitului în timpul celor cinci ani de mandat ajunge la 1.176.800 de lire (1.324.573 de euro), potrivit The Sunday Times. Publicaţia precizează că suma nu include salariul de europarlamentar, care oricum urmează să crească în cazul britanicilor, după alegerile europene din iunie, graţie „armonizării“ salariilor europarlamentarilor.
Între timp, Parlamentul European a anunţat că va reforma în această vară unele dintre regulamentele de efecutare a plăţilor, astfel încât personalul europarlamentarilor va fi plătit direct de PE şi nu prin intermediul unor furnizori de servicii.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII