Pare greu de crezut, dar multe persoane plătesc bani grei ca să scape de propriile firme. În cele mai multe cazuri, societăţile „vândute“ au datorii imense la stat. Chichiţele legislative şi birocraţia din justiţie fac din preluarea firmelor cu datorii o „afacere“ pentru băieţii descurcăreţi.
Practica vânzării firmelor cu datorii la stat pentru a scăpa de fisc revine în forţă, mai ales în condiţiile crizei economice actuale. La rubricile de mică publicitate, doritorii se înghesuie să cumpere firme cu datorii: „Preluăm firme cu datorii de orice natură, prin Registrul Comerţului“, „Preluăm firme cu datorii din toată ţara, în condiţii legale, prin Registrul Comerţului. Asigurăm schimbarea sediului şi preluarea datoriilor. Asigurăm maximă confidenţialitate şi seriozitate“, „Preluăm societate SRL, SA cu datorie la buget şi furnizori. Negociere cu creditorii, schimbare sediu“ etc. De ce ar cumpăra cineva o societate plină de datorii? Simplu, pentru că nu dă, ci primeşte bani pentru asta.
„De unde este societatea?“. „Din Craiova“. „Şi ce datorie aveţi?“. „Nu mare, circa 125.000 de lei la bugetul de stat, dar vreau să vând firma şi aş dori să ştiu cât mă costă…“. Vă costă comisionul de 10% din datorie şi actele la Registrul Comerţului“ – aşa decurge un dialog de principiu, detaliile rămânând de stabilit. Dacă datoriile sunt mai mari, comisionul este negociabil, de regulă între 5 şi 10%. Premisa este simplă: proprietarul vinde firma cu pasiv şi activ şi este gata să plătească un comision gras ca să scape de datorii. Ulterior, patron la firmă devine o persoană străină, o firmă offshore înregistrată în paradisurile fiscale sau o persoană care nu ştie absolut nimic despre afaceri şi firme. Urma se pierde, iar „omul de afaceri“ cu datorii devine o persoană respectabilă, investind banii în altceva. Controlorii fiscali ştiu foarte bine ce bătăi de cap îţi dau asemenea încrengături. „Până anul trecut, la modă erau înşelăciunile cu uleiuri minerale introduse pe post de combustibili pe piaţa neagră a carburanţilor, de obicei interpunând firme-fantomă. Legiuitorul a plecat de la premisa că ambii parteneri de afaceri îşi asumă datoriile. De regulă însă, patroni la firmele cu datorii ajung persoane nepregătite, bolnave etc., de la care nu pot fi recuperaţi banii. Avem destule cazuri trimise la Parchet, în care justiţia umblă după acţionari“, a declarat Dumitru Iordache, comisar-şef adjunct al Gărzii Financiare Dolj. Acesta a menţionat că de la integrarea în UE a luat amploare evaziunea în comerţul cu cereale: „Firme nou-înfiinţate fac importuri masive de cereale, iar deconturile de TVA trebuie depuse în trei luni. Avem un asemenea caz, unde suma se ridică la 1,5 milioane de lei, iar patronul nu este de găsit. Firma are sediul în Craiova, iar patronul este recidivist, mai figurează în două cazuri trimise la Parchet. Una dintre societăţi este trasă pe linie moartă, pe alta a vândut-o“.
Avataruri legislative
Unii dintre reprezentanţii sistemului fiscal susţin că vânzarea firmelor cu datorii este portiţa de scăpare lăsată de legislaţia în domeniul combaterii evaziunii fiscale. Legea nr. 87/1997 privind evaziunea fiscală (abrogată prin Legea nr. 241/2005) făcea referire expresă la cesionarea acţiunilor unei societăţi comerciale cu datorii. Astfel, potrivit art. 12, lit. a din legea menţionată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi „sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin cesionarea părţilor sociale deţinute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în acest scop“. Prin Legea nr. 241/2005 au fost introduse noi prevederi – cea mai interesantă fiind reducerea pedepsei în cazul returnării sumelor făcute prin evaziune fiscală. Conform art. 10, „dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate“. Dacă prejudiciul este sub 50.000 de euro, se aplică o sancţiune administrativă, iar până la 100.000 de euro pedeapsa poate fi o amendă. Cu toate ameliorările aduse legislaţiei, cesionarea acţiunilor la societăţile cu datorii pentru a scăpa de fisc a dispărut ca infracţiune. De asemenea, iniţiativele legislative care urma să reglementeze această chestiune nu au avut sorţi de izbândă. Presa anunţa la începutul lunii decembrie 2004 că „interdicţia legală privind vânzarea de acţiuni sau părţi sociale ale firmelor fără un control fiscal prealabil, prevedere care urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2005, a fost eliminată de guvern, printr-o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal“. Paragraful respectiv a fost introdus în cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor pentru aprobarea Legii nr. 494/2004, privind modificarea Codului Fiscal. Actul normativ menţionat prevedea că este interzisă cesionarea acţiunilor unei firme, fără a fi adusă la cunoştinţa autorităţilor fiscale, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal, cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea operaţiunii de cesionare sau înstrăinare. Măsura avea în vedere înstrăinarea sub orice formă a acţiunilor, cu excepţia celor ce fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa de capital, ori a părţilor sociale sau activelor fixe ale contribuabililor. Autorităţile au explicat la acea dată că includerea restricţiei în textul legii a fost determinată de necesitatea reducerii evaziunii fiscale, prin combaterea fenomenului de vânzare a firmelor cu datorii bugetare restante.
Goana după evazionişti
Pe de altă parte, reprezentanţii fiscului doljean susţin că patronii sau administratorii firmelor cu datorii nu au nici o scăpare, chiar dacă nu ştiu. „Cine vinde firmele cu datorii se păcăleşte de două ori: o dată de la cumpărător, căruia îi plăteşte comisionul, şi a doua oară de la noi – pentru că putem atrage răspunderea solidară a vânzătorului în justiţie, pentru faptele săvârşite până în urmă cu trei ani“, susţine Mihai Antonescu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finaţelor Publice (DGFP) Dolj. Practic, cei care încasează comisionul ca să cumpere o firmă cu datorii nu ar risca nimic în acest caz. Potrivit lui Antonescu, fiscul doljean a cerut până acum atragerea răspunderii în solidar cu firma în 362 de cazuri, în baza art. 27 din Codul de Procedură Fiscală. „Nu avem soluţii definitive, jumătate din cazuri au fost contestate. Totuşi, în ultimul trimestru, au fost recuperate din 47 de cazuri suma de 900.000 de lei“, a mai spus Mihai Antonescu. Şeful DGFP ştie însă că atragerea răspunderii materiale a administratorilor sau asociaţilor unei firme pentru recuperarea datoriilor societăţii este ultima dintre soluţiile de recuperare a creanţelor. Pentru a-i face pe aceştia să răspundă cu averea, fiscul trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani anteriori falimentului/insolvabilităţii ei au provocat cu bună ştiinţă falimentul firmei şi au transferat bunurile pe alte societăţi etc. Cum intenţia este destul de greu de demonstrat, este evidentă rata mică a proceselor în care justiţia dă câştig de cauză fiscului. La aceasta, se adaugă şi faptul că în foarte multe cazuri responsabilii nu mai au nimic executabil în proprietate, aşa încât gaura la buget este sigură.
