9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDoljenii au ales vacanţele în România

Doljenii au ales vacanţele în România

Din ce în ce mai mulţi doljeni apelează la serviciile oferite de agenţiile de turism. Sejururile pe litoralul românesc au fost cele mai solicitate, fiind urmate de cele în staţiunile balneare din ţară.

În primele nouă luni ale lui 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă o creştere cu aproximativ 38% a numărului de doljeni care au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism, potrivit ultimelor date statistice. Această situaţie se datorează, potrivit craiovenilor, unei îmbunătăţiri a serviciilor oferite de agenţiile de turism. „Sunt mai serioase decât înainte“, a precizat Alin Mersa, de 38 de ani. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi craioveni. „Au învăţat să facă turism şi agenţiile de la noi. Înainte erau lipsite de seriozitate – plăteai o excursie şi, când ajungeai la destinaţie, primeai altceva decât ţi s-a promis. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat“, a spus Adela M., de 35 de ani, din Craiova.

Cei mai mulţi turişti au optat pentru litoral

 

Din cei peste 49.600 de turişti atraşi de agenţiile doljene, aproximativ trei sferturi au ales România. „Din cei 36.392 de turişti care au participat la acţiuni interne, 38,1% au vizitat litoralul, 32,3% – staţiunile balneare, 14,5% – zona montană şi traseele alpine, 8% – zonele istorice şi 7,1% – zone de pelerinaj religios şi au făcut croaziere fluviale“, a declarat Mariana Tănase, directoarea Direcţiei Regionale de Statistică Dolj.

 

Grecia, destinaţia externă preferată

 

Potrivit Marianei Tănase, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2008, turiştii doljeni care au preferat excursiile în afara ţării au ales să viziteze în special ţări europene. Primele locuri în topul preferinţelor au fost ocupate de Grecia (29,7%), urmate de Bulgaria (14,3%) şi Turcia (11,4%). Următoarele destinaţii vizate, în ordinea preferinţelor, au fost Austria, Ungaria, Italia, Germania, Franţa şi Spania.

Durata medie a sejururilor a fost de 6,49 zile. Potrivit datelor statistice, în topul preferinţelor au fost acţiunile turistice cu o durată de cel puţin patru zile. „46,8% dintre doljeni au participat la acţiuni turistice interne cu durata de minimum patru zile, 14,5 au participat la acţiuni turistice interne de genul excursiilor fără înnoptări în zonele vizitate, şi 12,1%, la acţiuni interne cu durata de una-trei zile“, se arată într-un comunicat de presă emis de Direcţia Regională de Statistică Dolj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU