14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSegmentul de telecom românesc, la categoria „Aşa nu!“

Segmentul de telecom românesc, la categoria „Aşa nu!“

Într-un discurs rostit sâmbătă la Veneţia, la summit-ul operatorilor europeni de telecomunicaţie, comisarul Reding a dat România drept exemplu negativ privind „legislaţia slabă şi inconsistentă“ în acest domeniu.

Operatorii de telefonie vor ezita să investească pe piaţa românească dacă şeful autorităţii naţionale de reglementare poate fi concediat de două ori în trei ani, după care autoritatea este reorganizată prin ordonanţă de urgenţă, a spus comisarul pentru telecomunicaţii Viviane Reding, conform NewsIn.
„Este chiar şi mai clar că – doar pentru a menţiona un caz deosebit de grav – operatorii vor ezita să investească în promiţătoarea piaţă românească dacă şeful autorităţii naţionale de reglementare a telecomunicaţiilor poate fi dat afară de două ori în trei ani, după care, de fiecare dată, autoritatea este complet reorganizată prin ordonanţă de urgenţă!“, a spus comisarul. „Acesta este exact genul de situaţie problematică la care se referă profesorul Cave când vorbeşte de costurile legislaţiei slabe şi inconsistente“, a adăugat Reding, făcând un apel pentru accelerarea pachetului privind telecomunicaţiile la nivel european, după votul din Parlamentul European, pe 24 septembrie. Profesorul britanic Martin Cave, pe care l-a amintit comisarul în discurs, a calculat recent că lipsa unei pieţe unice în domeniul telecomunicaţiilor costă foarte mult economia Europei.

Noul cadru legal va aduce operatorii cu adevărat paneuropeni

„Noul cadru legal va încuraja operatorii transnaţionali să devină cu adevărat paneuropeni. Va încuraja şi autorităţile naţionale de reglementare, prin noul oficiu pentru autorităţile europene de reglementare a telecomunicaţiilor, să adauge o perspectivă europeană imperios necesară şi să întărească independenţa lor la nivel naţional“, a explicat Reding, adăugând că se întrevede un acord final şi că o piaţă unică de telecomunicaţii ar putea intra în vigoare în 2010. Pe 17 octombrie, comisarul Reding a trimis ministrului român al telecomunicaţiilor o a doua scrisoare, în care cere informaţii suplimentare şi clarificări privind restructurarea Autorităţii Române de Reglementare în Comunicaţii.
„Am citit cu atenţie informaţiile trimise. Mă bucur că împărtăşim aceeaşi viziune (…), dar motivele de îngrijorare pe care le-am menţionat nu vor fi trecute cu vederea până când Comisia nu va examina în detaliu toate datele şi documentele prezentate, pentru a stabili dacă independenţa autorităţii române de reglementare este afectată sau nu de recentele măsuri luate pentru reorganizarea ei“, a declarat Reding în scrisoare. În acest sens, comisarul european a declarat că are nevoie de informaţii suplimentare şi clarificări pentru a putea evalua măsurile luate de Guvernul României, precum şi dacă acestea respectă cadrul de reglementare al UE pentru comunicaţiile electronice.

„Măsuri legale“

În prima scrisoare adresată Bucureştiului pe 19 septembrie, Reding ameninţa cu „măsuri legale“, adică trimiterea cazului la Curtea Europeană de Justiţie, după ce guvernul român a restructurat prin ordonanţă de urgenţă  Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), astfel încât fostul ei preşedinte, Dan Georgescu, nu şi-a mai putut relua funcţia pe care a recâştigat-o în instanţă. Dan Georgescu a declarat că este mirat de rapiditatea cu care guvernul a hotărât desfiinţarea instituţiei. El a spus că nu înţelege cum actul normativ a obţinut toate avizele necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU