36.5 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSupermaşina KITT s-a întors

Supermaşina KITT s-a întors

Ford Mustang GT500KR este maşina-erou KITT din reeditarea serialului „Knight Rider“, care va debuta ca film de două ore pe NBC.

 

Pe ecran, KITT este echipată cu un supercomputer capabil să „spargă“ orice sistem de protecţie, dispune de armament şi de o caroserie care, mulţumită nano-tehnologiei, este capabilă să îşi modifice forma şi culoarea.

În fapt, există trei Mustang-uri care „joacă“ în serialul „Knight Rider“. KITT Hero, un Mustang Shelby GT500KR, KITT Attack, un „Hero“ cu performanţe sporite care se transformă într-o maşină de atac, şi KITT Remote, o versiune fără şofer.

Având în vedere că sunt construite pe baza ediţiei limitate GT500KR, maşinile beneficiază de elemente care să îmbunătăţească performanţa, incluzând un V8 supraalimentat care produce mai mult de 500 de cai-putere, evacuare sport, suspensii performante şi roţi supradimensionate.

Casa de licitaţii Barrett-Jackson din Palm Beach, Florida, a vândut de curând două Forduri Mustang Shelby GT500KR din noua serie TV „Knight Rider“, la un preţ „bătut“ de 300.000 de dolari. Maşinile au fost vândute în pereche, KITT Hero, versiunea obişnuită, precum şi modelul KITT Attack, versiunea „vitezistă“. Profitul din vânzare a mers către Fundaţia Ford pentru educaţie. Alte Mustanguri scoase la licitaţie au fost un P-51A semnat de firma Roush, precum şi un Shelby GT500, din 1967, original, care s-a vândut cu 190.000 de dolari.

Motocicleta Lamborghini

E cunoscut faptul că Lamborghini a produs un SUV în anii ’80, însă, mai puţin cunoscut este că în 1986 a fabricat o motocicletă, în colaborare cu constructorul francez Boxer-Bike.

Acesta a produs de-a lungul timpului unele dintre cele mai rapide şi mai sofisticate motociclete, motiv pentru care a fost ales ca partener pentru un proiect demn de numele Lamborghini.

Motocicleta era propulsată de un motor cu patru cilindri în linie, cu patru valve pe cilindru, care produce 120 de cai-putere şi care, la vremea respectivă, era culmea tehnologiei. Motocicleta era construită din fibră de sticlă, ceea ce a permis o limită a masei de 180 de kilograme. Până şi frânele erau Brembo „Gold Series“, considerate la momentul respectiv cele mai bune din lume în domeniul moto.

Se pare că au fost construite mai puţin de zece exemplare, astfel că sunt, probabil, cele mai exclusiviste vehicule ce poartă marca Lamborghini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU