12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDepozitul de legume-fructe, o investiţie promiţătoare

Depozitul de legume-fructe, o investiţie promiţătoare

Cel mai mare depozit de legume-fructe din Oltenia a costat patru milioane de euro, fiind finanţat din fonduri Sapard şi surse proprii ale investitorului. Zona Doljului nu avea până acum un asemenea centru de colectare şi depozitare.

Firma Marigaz Trade SRL a inaugurat ieri, în localitatea doljeană Cârcea, cel mai mare depozit de legume-fructe din zona Olteniei. Investiţia a fost realizată cu granturi Sapard în valoare de aproape trei milioane de euro, cheltuielile totale însemnând aproximativ patru milioane de euro. Depozitul are o capacitate de 3.000 de tone, pe o suprafaţă totală de 4.800 de metri pătraţi. Afacerea celor doi asociaţi, Adrian Pomană şi Gheorghe Marinescu, are premisele unei reuşite, mai ales că în zonă lipsesc depozitele de acest gen. În România, afacerile celor doi au pornit în 1997. „Am împrumutat 1,8 milioane de franci francezi de la o bancă austriacă şi am devenit mandatari Shell, ocupându-ne cu distribuţia de butelii. Trei ani şi jumătate am muncit ca să ne acoperim creditele, nu ne gândeam la vremea aceea la extindere“, a povestit Adrian Pomană. În prezent, firma are o cifră de afaceri de 25 de miliarde de lei vechi, însă rulează peste patru milioane de euro ca mandatar al Shell.

Trecând pe profit, cei doi s-au gândit să se extindă şi ideea i-a aparţinut lui Gheorghe Marinescu. „Cumnatul meu a fost plecat o perioadă în Canada, unde a avut o afacere în domeniul transporturilor de marfă. A cumpărat şase trailere cu care efectua curse între Toronto şi California. Cele mai multe mărfuri erau legume-fructe şi aşa a apărut ideea“, a spus Pomană.

Sistemul de colectare, deja angajat

Ca sursă de finanţare a proiectului, cei doi au ales să apeleze la fondurile nerambursabile Sapard. În 2005, s-a lucrat la concepţie. S-au făcut studii de piaţă şi documentare despre funcţionarea acestui sistem în alte ţări. În noiembrie 2006, firma a trecut la partea de execuţie. Societatea Marigaz lucrează deja la implementarea sistemului de colectare a produselor, dorind o colaborare cu producătorii de legume-fructe, încheind deja 30 de contracte cu firme din Dolj, Olt şi Galaţi. „Avem o colaborare cu o firmă de răsaduri şi seminţe din Turcia. Vom distribui aceste seminţe gratuit producătorilor cu care colaborăm. Tot noi suportăm şi analizele calitative. Vom merge în special pe soiurile mai uşor producătoare de profit, adică acelea care pot ieşi pe piaţă înaintea produselor obişnuite“, a mai spus Adrian Pomană. La punctul de lucru din Cârcea, firma are deocamdată 16 angajaţi, însă proiectul va ajunge în cele din urmă la 60-70 de salariaţi. Pe viitor, patronii se gândesc şi la alte depozite, dar şi la afaceri în zona distribuţiei. Unul dintre obiective este localitatea Matca din judeţul Galaţi, unde există deja 300 de hectare de sere. De asemenea, cei doi investitori vor să deschidă un punct de lucru în Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII