22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAvocaţii saudiţilor, somaţi să publice contractul Electroputere

Avocaţii saudiţilor, somaţi să publice contractul Electroputere

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi-a pierdut răbdarea cu avocaţii saudiţilor de la Arrab Contracting Company, firma care a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al Electroputere. AVAS a trimis săptămâna trecută casei de avocatură Boştină şi Asociaţii o scrisoare în care îi ameninţă că vor face public contractul de privatizare a fabricii din Craiova dacă în termen de zece zile nu-şi dau acordul pentru publicarea lui. „Le-am spus că netrimiterea unui răspuns în termen de zece zile de la primirea scrisorii o vom considera acord tacit şi vom publica pe site-ul instituţiei contractul de privatizare“, au declarat pentru GdS reprezentanţii departamentului de relaţii cu presa al AVAS. Întârzierea acordului din partea firmei de avocatură este cu atât mai ciudată cu cât AVAS a făcut numeroase demersuri în acest sens. Spre comparaţie, contractul de privatizare a Automobile Craiova a fost făcut public la câteva zile de la parafarea înţelegerii. În cazul Electroputere, au trecut deja mai bine de trei săptămâni de la vânzarea fabricii. O dată contractul făcut public, românii ar putea afla, printre altele, cum vor plăti arabii datoriile de 44 de milioane de euro către bugetul statului şi cel local, ce se va întâmpla cu angajaţii, ce planuri au cu fabrica şi cu terenurile de sub. Al Arrab Contracting Company a plătit deja 2,3 milioane de euro pentru pachetul de 62,8% din acţiunile fabricii şi a făcut  o  infuzie de capital de 37 de milioane de euro conform contractului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU