22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTango T600 - „piticul american“ de 99 cm latime

Tango T600 – „piticul american“ de 99 cm latime

Compania americana Commuter Cars din Spokane, statul Washington, a lansat pe piata un model inovativ, care la prima vedere pare un autoturism „la regim“, având doar 99 cm latime. Autovehiculul electric T600 pare insa a avea drept moto o zicala veche de când lumea: „Mic, mic, dar puternic“. Privite de aproape, imaginile cu noul model par a fi creatia vreunui glumet care s-a „jucat“ in Photoshop, insa in realitate este un bolid in toata regula. Tango T600 are 2,57 metri lungime, o inaltime de 1,52 metri si o latime incredibila de doar 99 cm. In comparatie cu el, celebrul model european Smart este mai lat cu o jumatate de metru. Cu toate acestea insa, Tango este mai greu: 1,4 tone, numai bateriile pentru electromotor având 500 kg. In functie de motorul cu care este echipat, T600 poate atinge peste 270 km/h, in versiunea standard limita maxima fiind de 240 km/h. Miniautoturismul atinge 100 km/h in doar patru secunde. Insa, energia electrica este suficienta doar pentru cel mult 220 de kilometri de drum parcurs, dupa care Tango trebuie incarcat. Din câte se pare, obiectivul urmarit de Commuter Cars Corporation este cel visat de multi soferi: strazi nu atât de aglomerate si mai multe locuri de parcare. In opinia producatorilor americani, Tango nu este doar un minimobil simpatic, parca „bagat in presa“, ci si cea mai buna solutie pentru problemele de spatiu pe strazile din orase si in parcari.


Pentru moment, Commuter Cars Corporation nu are capital pentru o productie in serie, astfel ca producatorii americani au gasit alta solutie. Cine doreste sa comande un Tango T600 pentru 85.000 de dolari trebuie sa plateasca mai intâi 10.000 de dolari, bani care vor fi virati intr-un fond „de incredere“. In cazul in care exista mai multe persoane interesate, incepe productia si astfel ar putea aparea si alti investitori mai puternici, care sa sustina acest proiect. Potrivit reprezentantilor firmei, in doi, trei ani clientii pot primi componentele primului Tango T600. Cumparatorul isi poate monta singur masina, el având nevoie de cel mult câteva ore pentru aceasta. „In cel mult o zi masina este gata“, au sustinut reprezentantii companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS