7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPoziția Colegiului Medicilor Dolj referitor la incidentul din UPU a SJU Craiova

Poziția Colegiului Medicilor Dolj referitor la incidentul din UPU a SJU Craiova

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Dolj a luat la cunoştinţă, cu îngrijorare, despre accidentul care a avut loc în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, în seara zilei de 19.01.2019, când o persoană, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat cu un autoturism în sala de aşteptare. Considerăm intolerabil un asemenea eveniment, ca şi orice comportament care pune în pericol vieţile pacienţilor şi cadrelor medicale sau provoacă distrugeri unităţilor medicale.

Adresăm un apel către populaţie de a manifesta respect şi încredere faţă de personalul medical, în special în această perioadă, în care ne confruntăm cu un număr foarte mare de pacienţi, care prezintă afecţiuni virale şi afecţiuni cronice acutizate. Din acest motiv, asistăm la creşterea numărului solicitărilor din cabinetele medicilor de familie, ambulatoriile de specialitate, camerele de gardă ale spitalelor, centrele de permanenţă şi unităţile de primiri urgenţe. Îndemnăm pacienţii să se adreseze în urgenţă doar pentru cazurile urgente, iar pentru afecţiunile cronice sau intercurente să apeleze la medicii de familie şi ambulatoriile de specialitate.

Colegiul Medicilor Dolj va depune eforturi pentru ca legislaţia să protejeze personalul medical care se află în prim contact cu pacienţii, în special în situaţii de urgenţă, astfel încât asemenea fapte să fie descurajate.

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS