Nu mai puțin de 60% din populația României suferă de hemoroizi sau fisuri anale. Deși despre afecțiunile analo-rectale nu se vorbește sau scrie prea mult, cei care se jenează trebuie să înțeleagă că este vorba de afecțiuni ca oricare altele, iar confortul vieții nu trebuie sacrificat din pricina unei rușini care nu are, de fapt, temei. Organismul nostru funcționează întocmai ca un mecanism atent construit, iar fiecare rotiță care are probleme ne afectează stilul de viață într-o măsură mai mică sau mai mare. La fel stau lucrurile și cu disfuncțiile sexuale, un alt subiect delicat pentru majoritatea barbaţilor, însă afecțiuni la fel de firești pentru organismul uman precum cele articulare, stomatologice sau de altă natură. Când ceva nu merge bine, important este să tratăm, spun specialiștii Medical On Group, rețeaua internațională de clinici private prezentă de 20 de ani în România și de 12 în Craiova. De aici vin toate rezolvările problemelor noastre. Tăcerea, suferința în tăcere și apariția complexelor și frustrărilor nu sunt o soluție. „Avem zeci de mii de pacienți mulțumiți, care înțeleg ce înseamnă calitatea vieții. Tratamentele noastre pentru afecțiunile analo-rectale sunt nechirurgicale și nedureroase, fără anestezie, iar rezultatele sunt cele care ne țin pe piață de atâta timp,” spun reprezentanții Proctoline, clinica din cadrul Medical On Group, specializată strict în tratamentul acestor afecțiuni analo-rectale.
Ca în cazul oricărei afecțiuni, cel mai bun tratament este prevenirea. Pentru cei mai mulți oameni, prevenirea hemoroizilor este sinonimă cu prevenirea constipației, care duce la depunerea unui efort prea mare pentru eliminarea bolului fecal, iar acest efort suplimentar determină apariția hemoroizilor. Așadar, daca nu doriți să suferiți o operație pentru hemoroizi, specialistul, medicul proctolog, vă va da două sfaturi simple : mâncați sănătos și faceți exerciții.
Pentru disfuncțiile sexuale masculine (ejaculare precoce, erecție slabă, impotență) clinica medicală recunoscută la nivel internațional asigură o asistență medicală specializată, susținută de medici primari în domeniu, prin clinica ON. „Toți pacienții noștri beneficiază de discreție deplină. Suntem pe deplin subordonați principiului confidențialității actului medical.”
Potrivit unui studiu realizat de clinica ON, dintre pacienții cu disfuncții sexuale, 21% sunt afectați de ejacularea precoce, majoritatea fiind bărbați tineri, 62% din cazuri se referă la tulburări efective de erecție, iar 14% sunt pacienți cu probleme provenite din alte cauze. Cauzele sunt multiple și pot fi grupate în funcție de factorii de risc cardiovasculari, : stresul, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul, fumatul, grăsimile din sânge, diverse probleme metabolice. De asemenea, problemele de cuplu pot declanșa și întreține disfuncțiile sexuale.
„Produsele pentru sănătate folosite de noi reprezintă extrase profesionale de plante. Fiecare plantă poate conține zeci sau sute de compuși biologici activi. Este foarte importantă păstrarea calităților lor în produs, precum și selectarea acestora în funcție de scopurile propuse. Recomandările noastre sunt bazate pe fiecare caz în parte. Ce ne deosebește de tratamentele obișnuite este că vizăm îmbunătățirea stării de sănătate și nu numai o stimulare de moment. Apoi, produsele noastre nu au efecte adverse si nu dau dependență, iar datorită calităților complexe ale plantelor acționăm și pe totalitatea organismului, ceea ce înseamnă că putem viza cauzele de îmbolnăvire”, spun specialiștii clinicii.
Produsele sunt fabricate pentru clinicile ON, se găsesc numai în aceste clinici și pot fi primite numai cu consult medical.

Medical On Group reunește Clinica Proctoline (tratarea hemoroizilor și a  fisurilor anale), Clinica ON (tratarea disfuncțiilor sexuale masculine), Varicoline (tratarea varicelor, ulcerelor varicoase, a rănilor deschise), Psoremiss sau clinica de Dermatologie (tratamente psoriazis și consultații pentru afecțiuni dermatologice) și este o rețea internaționala de clinici cu peste 100 de filiale în numeroase țări din întreaga lume.
Medical On Group și-a dobândit o reputație excelentă de-a lungul anilor, fiind considerată acum cea mai mare rețea de clinici private din lume, cu peste 1.700.000 de pacienți.