2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieVin alegerile! Curg asfaltările şi inaugurările în Craiova

Vin alegerile! Curg asfaltările şi inaugurările în Craiova

Agitaţie mare în Craiova! Cu o lună înainte de alegerile locale, municipiul s-a transformat în şantier. Craiovenii nu mai simt acum mirosul de la groapa de gunoi de la Mofleni. Nici nu ar avea cum, pentru că este acoperit de cel de asfalt proaspăt turnat. Asta pentru că se lucrează în forţă prin mai toate cartierele. Şi tot în forţă se pregătesc şi inaugurările unor obiective importante din Bănie. Chiar dacă termenul lor de finalizare a trecut de mult, s-a ajuns ca panglica să fie tăiată în prag de alegeri.

Vin alegerile! Cum îţi poţi da seama, chiar dacă nu te interesează politica? După numărul mare de şantiere din oraş. Asta se întâmplă, în prezent, și în Craiova. Străzile sunt asfaltate la foc automat, demarează lucrări de anvergură sau obiective importante sunt inaugurate. Toate în prag de alegeri.

Cea mai importantă investiţie din Craiova realizată în acest an este, de departe, stadionul de atletism. Arena de 5.000 de locuri unică în ţară, omologată pentru competiţii internaţionale, trebuia să fie gata la data de 1 mai.

Lucrările au fost mereu în grafic, constructorul a părut să se încadreze în termenul din contract. Inaugurarea însă nu a venit. Acum, în prag de alegeri, primăria a ieşit la înaintare cu stadionul de atletism şi dă semne că urmează marele moment: tăierea panglicii.

Vin alegerile! E gata și podul suspendat

La fel stau lucrurile şi cu podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“. Reabilitarea şi consolidarea acestui obiectiv trebuia să fie gata la sfârșitul lunii noiembrie 2019. Perioada de finalizare a lucrărilor s-a tot prelungit, iar acum primăria se pregăteşte de o nouă inaugurare.

„Câteva momente până la terminarea reabilitării! Ultima etapă, înainte de finalizarea lucrărilor, este verificarea elementelor de rezistență și tensionarea cablurilor. Este o etapă extrem de importantă, dar și meticuloasă, în care o firmă autorizată la nivel național se ocupă de toate aceste reglaje și verificări minuțioase“, anunţa zilele trecute primarul Mihail Genoiu, pe pagina sa de Facebook.

E gata și intrarea secundă din Parcul „Romanescu“

Tot de inaugurare ar urma să se pregătească şi intrarea secundă din Parcul „Romanescu“. Amenajarea acestei intrări, la pachet cu noul soclu al statuii, trebuia finalizată în iarnă, dar s-a ajuns cu lucrările până în vară. Acum, proiectul care a costat aproape un milion de lei este gata pentru tăierea panglicii.

Intrarea secundă din Parcul „Romanescu“, cu plăcuțele devenite motiv de scandal
Intrarea secundă din Parcul „Romanescu“, cu plăcuțele devenite motiv de scandal

Rămâne de văzut dacă se va şi întâmpla acest lucru, având în vedere recentul „scandal plăcuţa“. La gravarea numelor tuturor primarilor Craiovei pe noile plăcuţe amplasate în faţa statuii cu cai, numele Olguţei Vasilescu a fost trecut deasupra lui Nicolae Romanescu, unul dintre cei mai importanţi primari din istoria Craiovei. Autorităţile locale au catalogat situaţia drept o coincidenţă, dar întâmplarea a stârnit un imens scandal mediatic. 

Vin alegerile! Curge asfaltul pe străzile din Craiova

Tot în prag de alegeri, se asfaltează în forţă în mai toate cartierele din Craiova. Primăria are la dispoziție din anii anteriori două acorduri cadru pentru repararea și întreținerea străzilor, respectiv modernizarea lor. Sumele prevăzute în cele două contracte sunt uriașe, iar lucrări de asfaltare a drumurilor din oraș s-au tot derulat în Bănie. Doar că ele parcă „au explodat“ în ultima vreme.

Vin alegerile! Lucrări de asfaltare prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook. Aici, lucrări din Bariera Vâlcii
Lucrări de asfaltare prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook. Aici, lucrări din Bariera Vâlcii

Se asfaltează la foc automat în cartierul Bariera Vâlcii, pe străzi care nu „au văzut“ niciodată asfaltul, în Brestei, în 1 Mai, în Craiovița Nouă sau pe străzi din zona centrală uitate de vreme. Și se fac promisiuni pentru alte zeci de drumuri care nu au fost niciodată asfaltate.

Vin alegerile. Pe strada Câmpia Islaz se lucrează la reabilitarea trotuarelor
Pe strada Câmpia Islaz se lucrează la reabilitarea trotuarelor

Iată și câteva exemple concrete în acest sens, așa cum sunt ele prezentate chiar pe Facebook de către primarul Craiovei.

S-a prelungit asfaltul și pe strada Parângului. ACUM s-a putut

Astfel, edilul anunță că se continuă lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Bariera Vâlcii. Și pomenește aici de strada Lăcrămioarei, care „a fost finalizată în totalitate“, de strada Migdalului, unde „se lucrează la trotuare și se pregătește turnarea ultimului strat de asfalt“, sau de strada Parângului. Acest din urmă drum a fost asfaltat în anul 2016, dar modernizarea lui s-a oprit la 200 de metri după intersecția cu strada Mălinului. De ce? Așa prevedea expertiza tehnică, așa fusese făcut proiectul. Asta cu toate că drumul ducea până în Centura de Nord.

Aici s-a terminat asfaltul pe strada Parângului, potrivit proiectului executat în 2016
Aici s-a terminat asfaltul pe strada Parângului, potrivit proiectului executat în 2016

Acum s-a reușit „identificarea“ întregii străzi. „Am finalizat profilarea străzii. Astfel, continuăm asfaltarea acestei artere principale până în Șoseaua de Centură, cu ultima porțiune care rămăsese fără asfalt“, anunță edilul pe Facebook.

Vin alegerile! Lucrări de introducere a canalizării pluviale prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook
Lucrări de introducere a canalizării pluviale prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook

Tot de aici aflăm că se lucrează la introducerea canalizării pluviale pe străzile Trandafirului și Plopului, iar pe Mesteacănului s-a finalizat cu canalizarea și urmează asfaltul. „Se realizează astfel mai multe rute dinspre Șoseaua de Centură spre bulevardul Carpenului și întreaga zonă va fi asfaltată în perioada următoare“, anunță primarul. Promisiune făcută însă pentru campania actualului candidat PSD la Primăria Craiova.

Vin alegerile! Se lucrează și pe strada Constantin Brâncoveanu, abandonată la un moment dat de autorități

Asfaltarea străzilor nu s-a oprit însă doar în Bariera Vâlcii. Pentru că și craiovenii de pe strada Constantin Brâncoveanu din Craiovița Nouă votează, și aici au fost reluate lucrările. Repararea străzii a demarat la începutul lunii iulie, cu scoaterea bordurilor de pe o parte a drumului.

Strada Constantin Brâncoveanu din Craiova - în reparaţii, așa cum fusese lăsată în iulie
Strada Constantin Brâncoveanu din Craiova – în reparaţii, așa cum fusese lăsată în iulie

După care, lucrările au fost sistate, spre nemulțumirea localnicilor. Și așa ar fi rămas, dacă nu ar fi fost alegerile locale.

Autoritățile și-au adus aminte de stradă pe final de august și au dat din nou ordin de începerea a lucrărilor. De data asta, ele vor fi și finalizate.

„Se lucrează la strada Constantin Brâncoveanu, din Craiovița Nouă – una din străzile care face legătura dintre cel mai mare cartier al orașului și bulevardul Dacia. Se înlocuiesc bordurile, se refac trotuarele, spațiile verzi adiacente acestora și se va turna covor asfaltic nou pe calea de rulare“, este anunțul primarului Mihail Genoiu.

Vin alegerile! Sunt anunțate alte 107 străzi, care vor intra în PLAN pentru asfaltare

Din Craiovița Nouă ne mutăm în Brestei. Aici, strada Zăvoiului, „una din cele minim 35 pe care le vom asfalta anul acesta, are turnat și ultimul strat de asfalt“, susține edilul. El amintește apoi că pe lângă 35 de străzi planificate pentru asfaltare a semnat contractul și pentru Aleile 1-6 Alexandru cel Bun (zona centrală) și străzile Emil Marghitu (1 Mai – Romanești), Dimitrie Cantemir, Artileriei, Eroii Sanitari și Vânătorii de Munte (cartierul Veterani).

Lucrări de asfaltare prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook
Lucrări de asfaltare prezentate de primarul Craiovei pe pagina sa de Facebook

„Asfaltăm în forță străzile de pământ sau piatră din Craiova! Și cum pachetul de 87 străzi se apropie de final, iar cel de 9 străzi va fi finalizat anul acesta, începem un nou pachet, de 107 străzi, pentru care am semat contractul pentru expertiză și DALI“, explică edilul.

Asfalt pe Aleea 1 Șimnic, după ani de promisiuni

Până una alta, a fost asfaltată, după ani de promisiuni, Aleea 1 Șimnic, despre care se spune că va fi folosită ca drum tehnologic și de deviere a circulației rutiere pe perioada în care podul de peste triaj va fi în lucru.

Aleea 1 Şimnic, proaspăt asfaltată
Aleea 1 Şimnic, proaspăt asfaltată

De asemenea, Aleea Potelu și Aleea 1 Potelu au fost asfaltate pentru prima dată. „Astfel, a fost creată o nouă legătură între bulevardul Romanescu și strada Potelu, două artere intens circulate din Craiova“, anunță primarul.

Vin alegerile! Se toarnă asfalt pe marile bulevarde

Și tot edilul vorbește de „marile intersecții de pe bulevardul 1 Mai, care au intrat într-un amplu proces de reparații“. De fapt, a fost răzuit asfaltul din jurul giratoriului de la Ciupercă și din zona intersecției de la spitalul județean, pe ambele sensuri de mers. În giratoriu a fost refăcut asfaltul. Lucrările s-au făcut pe timp de noapte și au fost, evident, imortalizate și prezentate publicului de pe Facebook.

Vin alegerile! Bulevardul 1 Mai a fost decopertat în zona Ciupercă şi în zona spitalului judeţean. La giratoriul de la Ciupercă a fost turnat, miercuri seară, noul strat de asfalt.
Bulevardul 1 Mai a fost decopertat în zona Ciupercă şi în zona spitalului judeţean. La giratoriul de la Ciupercă a fost turnat, miercuri seară, noul strat de asfalt.

Bulevardul 1 Mai se prezenta însă într-o stare bună, iar reparațiile făcute nu par chiar justificate. În schimb, a intrat în reparații capitale strada Câmpia Islaz, la pachet cu strada adiacentă – Madona Dudu. Două străzi din zona centrală a Craiovei care nu au avut parte până acum de vreo modernizare și la care lucrările demarate erau absolut necesare. Bine că au venit alegerile!

Vin alegerile! Au demarat lucrările la podul de peste triaj. Cu o întârziere de un an

Primăria a anunțat, săptămâna trecută, și demararea unei lucrări de anvergură. Este vorba de reabilitarea podului de peste triaj (zona Consul) aflat pe DN 6B. El face legătura între Craiova şi Hurezani (DN 67B), cunoscut mai bine ca drumul spre Melineşti. Pasajul construit în anii ’70 peste calea ferată, cu o lungime de 186 de metri, 7,80 metri lăţime şi două trotuare de câte 1,50 metri, se află într-o stare avansată de degradare. Ba chiar ar exista la un moment dat şi riscul prăbuşirii.

Podul de peste triaj a intrat în reparaţii. Lucrările trebuia demarate încă de anul trecut
Podul rutier de peste triaj, aflat pe drumul Craiova – Melinești, prezintă degradări vizibile, ce pot duce, în timp, la distrugerea structurii sale. Podul a intrat acum în reparaţii. Lucrările trebuia demarate încă de anul trecut.

„Podul rutier de peste calea ferată, din zona de nord a Craiovei, reprezintă una dintre cele mai frecventate rute spre nordul orașului, iar administrația PSD a Craiovei a inclus acest obiectiv pe lista de investiții“, a scris pe Facebook primarul Mihail Genoiu.

Ce lucrări se vor executa

El a anunțat că podul va fi reabilitat în totalitate, nu doar la nivelul căii de rulare, cât și la sistemul de susținere. „Se vor executa lucrări la suprastructură, infrastructură, la calea de rulare, trotuare, dar și la racordurile cu terasamentele. Lucrările vor începe pe 18 august“, mai anunța edilul.

Vin alegerile! Podul de peste triaj a intrat în reparaţii. Lucrările trebuia demarate încă de anul trecut.
Podul de peste triaj a intrat în reparaţii. Lucrările trebuia demarate încă de anul trecut.

Și chiar au demarat la data respectivă, cu organizarea de șantier. Ce nu a menționat însă primarul este că lucrările de reabilitare a podului de peste triaj au fost atribuite încă din luna mai a anului trecut. Licitația a fost estimată la valoarea de 6.386.027,68 lei, fără TVA. A fost câștigată de asocierea Domarcons SRL Craiova – Planexe Design SRL Bucureşti. Suma finală: 6.226.934,92 lei, fără TVA.

Contractul a fost semnat în data de 7 mai 2019

Constructorul a semnat contractul în data de 7 mai 2019 și avea la dispoziție trei luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție.

„Podul de la Melineşti a ieşit din perioada de garanţie, este restricţionată circulaţia pe el la 7,5 tone şi ne-am grăbit să facem această lucrare imediat după aprobarea bugetului. Cred că vom începe execuţia în acest an, sper ca proiectarea să se termine cât mai repede“, spunea atunci Mihail Genoiu.

Proiectarea a fost finalizată în august 2019, dar lucrările nu au mai demarat. În acest an, odată cu pandemia de coronavirus, edilul a anunțat că lucrările la podul de peste triaj nu vor mai începe, din cauza crizei economice care afectase inclusiv bugetul local. În pandemie, gaura din bugetul Craiovei ajunsese la 30 de milioane de lei, venituri estimate, dar neîncasate.

Investiția de la podul de peste triaj fusese „sacrificată“ în perioada pandemiei

Așa că investiția de la podul de peste triaj fusese „sacrificată“.

„Vom continua investițiile deja începute, cum este cazul stadionului de atletism, iar pe cele care nu au demarat, cum este și cazul podului de peste triaj, le vom lăsa deoparte“, susținea edilul în primăvară, când pandemia blocase toată economia.

Apropierea alegerilor pare să fi dezmorțit investițiile mari din Craiova, așa că lucrările la pod au început în forță. Chiar dacă au o întârziere de un an. Ba chiar cu atâta forță, încât i-a luat prin surprindere pe șoferi. Unii s-au trezit blocați în traficul de pe DN 6B. Așa este când vin alegerile! Păcat că sunt o dată la patru ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS