11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe contracte a mai semnat Primăria Craiova

Ce contracte a mai semnat Primăria Craiova

Primarul Mihail Genoiu a semnat, ieri, contractele pentru reabilitarea podului de peste triaj, pentru realizarea canalizării de pe strada Fermierului şi pentru instalaţiile aferente bazinului de la Colegiul „Carol I“

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat, ieri, că a semnat trei contracte care presupun demararea execuţie în cazul unor obiective importante pentru oraş. Primul dintre acestea se referă la reabilitarea podului de peste triaj (zona Consul) aflat pe DN 6B, care face legătura între Craiova şi Hurezani (DN 67B), cunoscut mai bine ca drumul spre Melineşti. Pasajul construit în anii ’70 peste calea ferată, cu o lungime de 186 de metri, 7,80 metri lăţime şi două trotuare de câte 1,50 metri, se află într-o stare avansată de degradare, existând la un moment dat şi riscul prăbuşirii, dacă „degradările existente vor evolua şi vor duce, în timp, la distrugerea structurii podului“, după cum se menţiona în expertiza comandată de municipalitate. În urma acesteia, podul a obţinut pentru indicele total de stare tehnică 39 de puncte, încadrându-se în clasa stării tehnice IV – stare nesatisfăcătoare, aşa că primăria a demarat la începutul anului o procedură simplificată de achiziţie publică pentru proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor. Toate acestea au fost estimate la valoarea de 6.386.027,68 lei fără TVA, contractul fiind atribuit, ieri, asocierii Domarcons SRL Craiova – Planexe Design SRL Bucureşti, pentru suma de 6.226.934,92 lei fără TVA.

Podul rutier de peste triaj, aflat pe drumul Craiova – Melinești, prezintă degradări vizibile, ce pot duce, în timp, la distrugerea structurii sale (Foto: Lucian Anghel)

Potrivit datelor din expertiza tehnică, la podul de peste triaj vor fi executate lucrări de cale, lucrări de suprastructură şi lucrări de infrastructură, care vor duce, la un moment dat, şi la închiderea circulaţiei rutiere şi feroviare. Conform contractului, constructorul are trei luni la dispoziţie pentru realizarea proiectului tehnic şi 12 luni pentru execuţia lucrărilor. „Podul de la Melineşti a ieşit din perioada de garanţie, este restricţionată circulaţia pe el la 7,5 tone şi ne-am grăbit să facem această lucrare imediat după aprobarea bugetului. Cred că vom începe execuţia în acest an, sper ca proiectarea să se termine cât mai repede“, a spus edilul Mihail Genoiu.

Constructorul are un an la dispoziţie să reabiliteze podul de pe DN 6B, după ce va fi gata proiectul tehnic (Foto: Lucian Anghel)

Canalizare înainte de asfaltare pe strada Fermierului

Cel de-al doilea contract semnat ieri a fost cel privind realizarea canalizării de pe strada Fermierului din cartierul Brestei, un tronson de circa 300 de metri pentru care primăria a decis să nu mai aştepte după Compania de Apă. Lucrarea va fi executată de firma craioveană Cargo Trans International SRL, care a obţinut contractul pentru suma de 1.028.415,87 lei, plus TVA. Termenul de execuţie este de trei luni.
„După cum ştiţi, pe strada Fermierului asfaltarea s-a oprit pentru că există un tronson de 200-300 de metri care nu are canalizare. Nu avea rost să aşteptăm după Compania de Apă, unde lucrurile se mişcă, dar într-un ritm mai anevoios, pentru că acolo este un proiect foarte mare, aşa că am ales varianta de a finanţa noi această canalizare, pentru a face ca strada Fermierului să aibă toate utilităţile şi să se continue cu stratul de asfalt până la capătul străzii“, a explicat Genoiu.
Ultimul contract semnat ieri se referă la reabilitarea bazinului de la Colegiul Naţional „Carol I“, mai exact la realizarea instalaţiilor aferente acestuia (instalaţii interioare, exterioare, centrală termică). Pentru asta, primăria a pus în joc suma de 1.157.513 lei fără TVA, contractul fiind atribuit firmei Nituro Ind SRL din Craiova, care a venit cu un preţ de 1.022.473,49 lei, plus TVA. „A fost mai greoaie această lucrare, deoarece în momentul în care s-a intrat cu reabilitarea gresiei, a tocăriei şi a zugrăvelilor am constatat că şi instalaţiile bazinului sunt deteriorate. Noi pe reparaţii instalaţii nu avem un acord-cadru şi a trebuit să se țină o licitaţie separată. Sperăm ca până la sfârşitul vacanţei de vară să fie finalizată lucrarea, celelalte lucrări care ţin de bazin fiind în mare parte executate, atât la exterior, cât şi la interior“, a precizat primarul Mihail Genoiu.
Acesta a mai semnat, zilele trecute, şi contractul pentru actualizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea celor două clădiri ale Primăriei Craiova (sediul central și clădirea Palace), ambele monumente istorice. Reabilitarea lor se va face cu bani proveniţi din acel împrumut de 15 milioane de euro, contractat anul trecut de autorităţile locale de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS