12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Craiova ţine secretă simularea 3D din scandalul "Plăcuţa"

Primăria Craiova ţine secretă simularea 3D din scandalul „Plăcuţa”

Primăria a refuzat să furnizeze presei o copie de pe planşa cu simularea 3D a postamentului de la monumentul amplasat la intrarea în parcul „Nicolae Romanescu”. Documentul ar putea arăta cum ar fi trebuit dispuse inscripţiile cu numele primarilor. Scandalul a pornit după ce mai mulţi cetăţeni au observat că pe una dintre plăcuţe numele Olguţei Vasilescu a fost cuplat cu cel al lui Nicolae Romanescu.

Primăria Craiova ţine la secret o planşă din scandalul “Plăcuţa”, cel în care numele Olguţei Vasilescu apare cuplat pe aceeaşi plăcuţă cu cel al lui Nicolae Romanescu, la monumentul de la intrarea în parc. Pentru a face lumină în această afacere, GdS a solicitat primăriei o copie a acestei planşe, intitulată “Listă primari Craiova – simulare 3D”. Simularea 3D a fost ataşată documentaţiei prezentate pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

În răspunsul trimis, primăria susţine că această planşă “nu are caracter public”, invocând normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Norma respectivă spune că autorizaţiile de construire sunt publice. Publicitatea se face “fără a aduce atingere restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare privind secretul comercial şi industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public şi privat, garantarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată” (art. 55). Primăria nu explică însă de ce planşa respectivă, care nu este decât o simulare 3D despre cum trebuie dispuse numele de primari de pe postament, ar fi exceptată de la liberul acces la informaţii.

Primăria susţine că proiectul nu a fost schimbat

În continuare, ni se spune că inscripţionarea postamentului s-a făcut “prin dispunerea numelor primarilor în ordinea cronologică a mandatelor de primar”. Acest lucru l-am constatat şi noi, însă ultimele trei plăcuţe din dreapta postamentului nu au fost inscripţionate. Cei trei primari care ar fi trebuit menţionaţi pe rândul de jos al plăcuţelor libere (în dreapta) au fost trecuţi pe rândul se sus (în stânga), astfel că Olguţa Vasilescu a ajuns să se suprapună cu Nicolae Romanescu. GdS a realizat şi un scurt filmuleţ în care arătam că dacă plăcuţele lăsate libere ar fi fost inscripţionate Olguţa Vasilescu s-ar fi suprapus cu Ulysse Boldescu, primar în perioada 1890 – 1893. GdS a realizat şi un scurt filmuleţ, în care a arătat acest lucru.

Tocmai de aceea simularea 3D este atât de importantă, pentru că arată cum trebuie dispuse numele primarilor pe postament. Primăria o ţine însă la secret. Ce concluzie putem trage de aici?

Tot din răspunsul primăriei, mai aflăm că “beneficiarul sau executantul nu au cerut modificarea proiectului referitor la inscripţionarea postamentului pentru că în proiect nu există detalii de execuţie care să prevadă numele, fontul, înălţimea şi culoarea literelor care vor fi folosite pe fiecare placă”. Dacă beneficiarul sau executantul “nu au cerut modificarea proiectului”, atunci simularea 3D ne-ar putea lămuri despre cum ar fi trebuit să arate în realitate postamentul. Această planşă a apărut însă pe surse în spaţiul public, dar este mai puţin lizibilă. Cu toate acestea, se poate lesne constata că “inscripţionarea” făcută în realitate nu este dispusă ca în simularea 3D. Pe planşă nu există plăcuţe goale, însă în realitate au fost lăsate trei plăcuţe neinscripţionate, cu consecinţa că numele Olguţei Vasilescu s-a suprapus cu cel al lui Nicolae Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS