5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală

Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală

Sindacaliștii de la Metrou amenință că vor declanșa o grevă chiar în preajma alegerilor prezindețiale, când se împlinesc 45 de ani de la darea în folosință a primului tronson din subteran, dacă nu vor ajunge la o înțelegere cu șefii Metrorex privind contractul colectiv de muncă.

Sindicatul de la metroul bucureștean a prelungit până pe 31 octombrie discuţiile cu conducerea Metrorex pe contractul colectiv de muncă, notează Hotnews. Luni urmează încă o rundă, iar în caz că negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanşată greva generală, a declarat preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.

„Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală, pentru că nu se poate. Atunci când are o lege care spune să-ţi ia drepturile ţi le ia şi atunci când are o lege care îi obligă să dea drepturi uită să ţi le dea.

Noi nu ne certăm pe prostii, noi vrem banii care ni se cuvin, pe care sunt obligaţi de lege să ni-i dea: adică o indexare, nu e o creştere salarială, e o indexare cu rata inflaţiei şi cu salariul minim european cu care ne lăudăm atât de tare când ne ducem la OCDE la nivel european, şi când este să le dăm la cetăţeni, la salariaţi, uităm să-l dăm”, a afirmat Artimon.

Negocieri programate pentru luni, 28 octombrie

Liderul sindical a precizat că luni, la ora 11:00, ar trebui să aibă loc o nouă rundă de negocieri cu conducerea Metrorex.

„Noi le-am propus o nouă rundă de negocieri mâine, la ora 11:00, la sediul Metrorex şi trebuie să ne confirme. Până pe 31 am dat o prelungire. Sperăm să ne înţelegem. Mai avem câteva chestii de pus la punct şi să înţeleagă că ei sunt obligaţi de lege să dea aceşti bani. Dacă nu-i dau, e abuz în serviciu. Nu cred că vor la puşcărie pentru că nu vor să respecte o lege”, a susţinut el.

Potrivit lui Marian Artimon, în caz că negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni, sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă exact în ziua în care Metrorex împlineşte 45 de ani de la darea în exploatare a primului tronson al metroului bucureştean, respectiv 19 noiembrie 1979.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS