…Astfel aş putea defini (desigur, într-o formulare extrem de scurtă şi de nesofisticată) arta scrisului.
Voi prezenta în cele ce urmează câteva lucruri care sper să fie de interes pentru cititori şi voi încerca de asemenea să-mi exprim câteva păreri legate de menirea artistului.
Deci: cum văd scrisul? În primul rând, ca pe o experienţă unică, în care, aşa cum spuneam în titlu, poţi fi oricine şi poţi trăi orice, fiindcă în scris nu este nevoie să te cenzurezi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii preocupat de a da valoare literară textului tău, nu înseamnă că opera ta nu trebuie să servească un crez mai înalt, al artei, dincolo de viziunile personale, care uneori pot fi chiar morbide.
Dar trebuie să înţelegem, în egală măsură, că Dostoievski a dăruit literaturii un Raskolnikov fără a fi el însuşi un criminal, că e posibil să forţezi anumite limite fără a face cu adevărat un rău – cu condiţia, evident, de a rămâne pe tărâmul artistic.
Prin scris creezi o lume în miniatură, cu personaje “vii”, care au o întreagă gamă de emoţii şi sentimente, care se urăsc sau se iubesc sau se invidiază… Care trăiesc şi mor, asemeni nouă.
Dar pe care le putem face nepieritoare, dacă reuşim să le introducem în vasta galerie a personajelor literaturii universale.
Romanul sau nuvela
Romanul sau nuvela au apanajul de a transmite sentimente profunde, de a impresiona (uneori, chiar de a traumatiza), de a fi vii, de a introduce cititorul într-un microunivers, de a-l face pe acesta să interacţioneze cu scriitorul chiar dacă aparţin unor epoci diferite, rămânând totuşi o ficţiune.
În acelaşi timp, te poţi trezi, ca scriitor, prizonier al propriului univers, rătăcit în propriul labirint.
Fiindcă, deşi eşti conştient că totul e o ficţiune (ce poate, e drept, să conţină elemente cu caracter autobiografic, fapte sau evenimente care te-au marcat profund, experienţe pe care le-ai trăit intens, rămânând însă ceva creat prin puterea imaginaţiei), de la un moment dat încolo simţi că participi tu însuţi la propria acţiune, la propriul scenariu.
Te bucuri sau te întristezi, suferi sau te eliberezi, râzi sau plângi, eşti plin de speranţă sau deznădăjduit alături de personajele tale, prin ele, odată cu ele.
Orice operă trebuie să aibă şi un mesaj
Iar dacă ţi se poate întâmpla să construieşti, prin mijlocirea scrisului, un imens labirint (de trăiri, de emoţii, de frici, de speranţe, de eliberări şi remuşcări), vei sfârşi prin a fi fascinat de el, prin a fi subjugat de misiunea unică de a-l face aproape perfect, chiar dacă în egală măsură te-ai rătăcit în interiorul lui şi nu mai poţi continua mult timp fără a cunoaşte drumul către ieşire. Sau poţi continua, dar cu o teribilă angoasă, ca în mijlocul celui mai sofisticat thriller.
Cred că aşa se întâmplă cu majoritatea creatorilor şi nu întâmplător pot apărea elemente în plus, care pot întări senzaţia de univers viu, de creaţie care-şi cere permanent drepturile atât în faţa creatorului, cât şi a publicului căruia îi este adresată.
Orice operă trebuie să aibă şi un mesaj. Este greşit să spui că mesajul poate să nu existe sau să i se atribuie un rol secundar, cel puţin după părerea mea. Dar este adevărat că nu scrii (sau nu creezi, în general) obsedat de acest mesaj, nu doreşti să îl impui cu orice preţ, ci te laşi ghidat de firul poveştii, căreia i se va subsuma, de multe ori chiar fără să-ţi dai seama pe deplin, şi mesajul adecvat (care există în interiorul tău, al creatorului, dar în timp ce scrii nu elaborezi o teoremă, nu faci o demonstraţie, ci participi la un alt proces mult mai complex şi mult mai constructiv).
Creatorul de artă
Creatorul este deseori cu un pas înaintea epocii în care trăieşte şi, ca atare, şi cu un pas înaintea unora dintre cititorii (sau receptorii) săi.
Ce se poate face pentru acei cititori care nu sunt suficient de pregătiţi pentru a recepta o operă ce se poate dovedi chiar de avangardă?
Aici nu am un răspuns. Doar sesizez problema.
Apoi: ce este scriitorul – şi, prin extindere, creatorul de artă în general?
Aş spune că un liant între Cer şi Pământ, un fir conductor între sferele celeste, tărâmuri ale mirificului şi absolutului, şi pasiunile, viciile, suferinţa şi deznădejdea straniei planete Terra, pe care ne ducem, cu toţii, existenţele.
Uneori, această minune a funcţionării acestui tip de liant “magic” poate dura doar câteva zeci de minute sau câteva ore, suficient însă pentru ca artistul să-şi îndeplinească menirea.
Apoi, va reveni la starea sa iniţială, însă când arta (sau daimonul creaţiei)îi va cere din nou să facă legătura, aceasta va funcţiona, cu certitudine.
Între efectele experienței și puterea închipuirii
Artistul e un om, poate, sfâşiat de această însuşire a sa, cutremurat, transfigurat de rolul unic pe care îl joacă. El vede lucruri care sunt invizibile omului obişnuit, asemeni unei creaturi care poate vedea în infraroşu.
Unele lucruri trebuie să le trăieşti, să le simţi prin prisma propriei experienţe, altfel nu vei putea scrie adecvat despre ele. De pildă: ce om care nu a cunoscut suferinţa, ce om care nu a căzut pradă deznădejdii ar putea să le redea într-o creaţie artistică? Ce om care nu a fost părăsit de iubită ar putea să redea chinurile dragostei neîmpărtăşite?
Dar, în acelaşi timp, există şi exemple contrare. Nu trebuie neapărat să fii un ucigaş pentru a scrie despre crimă. (Exemplului dat anterior, al lui Dostoievski, i-l pot adăuga pe cel al lui Oscar Wilde, cu al său “Portret al lui Dorian Gray”, în care descrie o crimă în amănunt, ba chiar şi modalitatea ingenioasă prin care cel ce a săvârşit-o încearcă să scape de rigorile legii. Poate că Oscar Wilde a dus o viaţă libertină, poate că a decăzut – dar nu a fost, cu certitudine, un criminal).
Misiune unică
…O misiune extraordinară, de a crea lumi, pentru mulţi cititori care pot lăsa fără grijă, măcar timp de câteva ore pe zi, la o parte grijile cotidiene, pentru a evada într-un univers imaginar (care ar putea însă oricând deveni unul real) ce se află acolo, tipărit… Graţie unui Dostoievski, unui Cortazar, unui Thomas Mann, unei Virginia Woolf, unui Edgar Allan Poe, unui Stephen King – sau oricărui scriitor doriţi dvs.
O misiune unică, nobilă, menită să ne înfrumuseţeze viaţa, să ne-o facă mai interesantă, şi chiar şi atunci când ne prezintă aspecte dure, întunecate ale existenţei, ne învaţă un lucru, în fond, minunat: să nu uităm niciodată să visăm.
O misiune elegantă, rafinată, în care nu te sacrifici pentru o cauză murdară şi absurdă, cum ar fi războiul, ci îţi pui în joc întreaga energie (vei rămâne deseori golit de aceasta, e drept) pentru cauza nobilă a menţinerii artelor în prim-plan, pentru cea a supravieţuirii literaturii într-o lume dominată tot mai mult de promiscuitate, mercantilism şi violenţă.
Pentru toate acestea, merită cu siguranţă ca atât creatorul de artă, cât şi beneficiarii operelor sale (iubitorii de film, de muzică, de literatură, de pictură) să meargă doar înainte şi să nu-şi piardă niciodată speranţa!
Sensul vieții – un tărâm inextricabil?
Cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
Care este, de fapt, sensul vieţii?
În ce măsură ne putem asigura drumul către mântuire şi în ce măsură trebuie să fim ajutaţi din exterior pentru aceasta?
Iată, desigur, întrebări grele. Complicate.
Şi cum nici marii filosofi nu au reuşit să dea un răspuns complet şi mulţumitor pe de-a-ntregul (aici trebuie neapărat să-l citez pe Cioran, care scria, în Amurgul gândurilor – “Ce-i un artist? Un om care ştie tot – fără să-şi dea seama. Un filozof? Un om care-şi dă seama, dar nu ştie nimic”, marele nostru gânditor sugerând astfel cât se poate de explicit că întregul nu este niciodată posibil în cazul unei fiinţe omeneşti, adică să ştii şi tot, şi să-ţi dai şi seama), desigur că nici eu nu m-aş putea încumeta să o fac, cu măruntele mele posibilităţi.
Cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm? Imposibil de ştiut cu precizie. Dar aici cred că cel mai aproape de adevăr este filosofia budistă, care ne învaţă ce sunt karma (destinul), dharma (legea armoniei universale) şi samsara (ciclul etern al vieţilor şi reîncarnărilor).
Personal, în acestea (şi în scris) cred. În politică, nu…
Autor Mihai Gîndu
Citeşte şi: Camera secretă a lui Michelangelo se va deschide publicului
